x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Dureri pe tocuri

Dureri pe tocuri

de Anca Aldea    |    18 Oct 2009   •   00:00
Dureri pe  tocuri

Gusturile nu se discută, dar pantofii incomozi nu reprezintă tocmai soluţia cea mai potrivită pentru a scoate în evidenţă o pereche de picioare frumoase. De ce, totuşi, purtăm pantofi cu toc încovoiat şi bot ridicat, încălţări care nu ating pământul decât în două puncte slabe? De ce ne place să ne chinuim trupul, să ne afectăm coloana, să stăm în echilibru pe nişte papainoage urâţele şi, pe deasupra, şi incomode? De ce să fim neghioabe?



Un studiu dat publicităţii la sfârşitul lui septembrie arată că o viaţă sănătoasă şi fericită trebuie purtată în pantofi sport, uşori, cu talpă dreaptă şi joasă, comozi. Dintr-un număr de 3.378 de intervievaţi - femei şi bărbaţi din statul american Massachussetts, cu vârste de până la 60 de ani - aproximativ 60% dintre respondenţi recunosc faptul că au avut dureri teribile de picioare de pe urma pantofilor cu toc, cu vârf ascuţit, cu talpă alunecoasă sau de tip sandale. Afecţiunile cel mai des întâlnite în astfel de cazuri au fost dureri de spate, de genunchi şi la tendonul lui Ahile.

Potrivit studiului, care a fost realizat de Institutul pentru studiul îmbătrânirii din Boston, bărbaţii ştiu mai bine cum să-şi protejeze oasele, doar doi la sută dintre aceştia alegând, de pe rafturile magazinelor de încălţăminte, pantofii nepotriviţi.

Nancy Rexford, istoric de modă şi autoare a cărţii "Pantofii femeilor din America: între 1795 şi 1930", spune că încălţămintea incomodă, dar elegantă, reprezintă un semn de control şi putere - control asupra corpului şi putere asupra folosirii corpului cuiva pentru a atrage atenţia altcuiva. Femeile sunt dispuse să suporte durerea şi disconfortul în favoarea modei pentru a-i atrage pe bărbaţi sau pentru a urca pe scara ierarhică a societăţii.

Tina Sloan, actriţă de telenovele din Statele Unite şi realizatoarea unei emisiuni intitulate "Cum să schimbăm pantofii", este de părere că femeile se autoflagelează purtând încălţări cu forme ciudate şi deloc confortabile doar pentru a epata şi a arăta lumii întregi ce conţine şifonierul din dormitor. "Cred că este în ADN-ul nostru de femei să ne dorim să fim mândre ca un păun şi să ne strâmbăm de durere pe tocurile cui. Ne cocoţăm pe tocuri şi deteriorarea corpului nostru este evidentă. Unele actriţe din filmele americane poartă, la repetiţii, papuci de baie, dar când camera porneşte şi înregistrează, ele îşi pun pantofii cu toc. În New York, cu toatele purtăm tocuri noaptea, dar deseori eu ies pe stradă în tenişi şi cu pantofii eleganţi în geantă."

Pentru Arobert H. Frank, profesor de economie la Universitatea Cornell, chestiunea tocurilor ţine de alură. Nu poţi fi prea bogat, prea slab sau prea înalt. Înălţimea nu reprezintă întotdeauna un avantaj, dar ajută. De exemplu, oamenii înalţi câştigă mai mult şi atrag mai multă atenţie în public. Când ai tocuri şi te ridici fizic deasupra tuturor eşti, cu siguranţă, cel mai bine văzut.

În ciuda riscurilor evidente, există o serie de recompense pe care femeile le obţin de la purtatul pantofilor cu toc, susţine Jennifer Scanlon, profesor de studii feminine la Colegiul Bowdoin. Femeile ştiu, din experienţa personală sau a altor "surate", că pantofii nu sunt numai pentru purtat, ci şi pentru etalat în public. De aceea, pantofii fac din femei victimele perfecte ale culturii consumului de masă.

×
Subiecte în articol: zoom