x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Fenomen INCREDIBIL, cu 18 zile înainte de Apocalipsa prezisă de mayaşi. Oamenii de ştiinţă nu au explicaţii (VIDEO)

Fenomen INCREDIBIL, cu 18 zile înainte de Apocalipsa prezisă de mayaşi. Oamenii de ştiinţă nu au explicaţii (VIDEO)

03 Dec 2012   •   11:34
Fenomen INCREDIBIL, cu 18 zile înainte de Apocalipsa prezisă de mayaşi. Oamenii de ştiinţă nu au explicaţii (VIDEO)

Astăzi are loc un fenomen care se repetă numai o dată la 2.737 de ani. Este vorba de alinierea planetelor Mercur, Venus şi Saturn cu vârfurile celor trei piramide de la Gizeh, considerate una dintre cele 7 minuni ale lumii. Niciun om de ştiinţă nu a găsit încă vreo explicaţie sau vreo legătura cu sfârşitul lumii.

Utilizând mai multe programe de calculator, Charles Marcello, un împătimit al astronomiei şi critic al teoriiilor referitoare la apocalipsa din 2012, a realizat diagrame care reprezintă momentul convergenţei cu piramidele egiptene de la Gizeh.

"Atunci când am vazut un documentar, în urmă cu câţiva ani, în care se vorbea despre Centura lui Orion (n.r.-cele mai stralucitoare trei stele din constelatia Orion, conform enciclopediei britanice) ca fiind motivul construirii piramidelor din Egipt sau că piramidele au fost construite în onoarea Centurii constelaţiei Orion, nu am dat crezare ipotezelor avansate”, arată autorul unui articol publicat în World-Mysteries.

"Când am început să cercetez cerul nopţii, în timp ce foloseam programul online Stellarium, în mintea mea a fost gândul de a căuta indicii. Ceea ce m-a ajutat să găsesc imaginea celor trei stele şi a piramidelor egiptene. Am fost complet luat prin surprindere de ceea ce am găsit. Ce se va întâmpla pe cerul nopţii de deasupra Platoului şi modul în care au fost construite piramidele din Egipt, este cu adevărat foarte interesant. Dacă voi credeţi că ceva se va întâmpla în 2012 sau nu, nu este important. Adevărul este că aceasta aliniere planetară cu dreapta formată de vârfurile piramidelor  de pe 3 decembrie 2012 se va întâmpla cu doar 18 zile înainte de 21.12.12...De aici putem să ne dăm seama că aceste piramide au avut un singur scop, indiferent de perioada reală în care ele au fost construite. Scopul a fost unul de celebrare al evenimentului care se produce o singură dată în 28.000 de ani, convergența celor trei planete din sistemul nostru solar", explică ziaristul Charles Marcello, de la publicaţia menţionată.

Poziționarea celor trei planete este înfățișată precum un ceas care indica ora 12:10.

"Aceste detalii sunt greu de descifrat în prezent, dar cu siguranță că transmit ceva. Poate o avertizare sau chiar ideea că viitorul se apropie cu pași repezi, iar omenirea trebuie să fie pregătită pentru a-l întâmpina", mai spune acelaşi Charles Marcello.




×