Angajatii sunt mai fericiti ca somerii, cei fara probleme materiale mai fericiti decat saracii, tinerii si batranii mai fericiti ca maturii. Acestea sunt evidente care tin de circumstante externe sau de varsta.
Dar fericirea nu depinde exclusiv de experienta personala, ci, asa cum a confirmat un studiu complex realizat de cercetatori ai Universitatilor Harvard, San Diego, Londra si Zurich, este programata genetic, informeaza The Economist.
Studiul, la care au participat 1.000 de perechi de gemeni, cu totii adolescenti americani, dar apartinand raselor caucaziana, asiatica si africana, s-a bazat pe faptul ca exista diferente genetice personale si rasiale in ceea ce priveste productia de serotonina si capacitatea de actiune a acestui hormon al bunei dispozitii.
Astfel, gena ce codifica proteina care transporta serotonina (o vom prescurta 'S'), este de doua tipuri: lunga si scurta. Gena lunga produce mai multa proteina transportoare.
Oamenii au cate doua gene S si, din acest punct de vedere, se impart in trei categorii: 1. cu o pereche de gene lungi; 2. cu o pereche de gene scurte; 3. cu o gena lunga si alta scurta. Cei din prima categorie sunt cei mai fericiti, iar cei din a doua categorie mai nefericiti. Tinerii participanti la studiu au fost rugati sa se autoplaseze pe o scala a fericirii. A reiesit ca cei care s-au declarat foarte satisfacuti de viata lor sunt cu 8% mai numerosi printre cei cu o gena S lunga si una scurta, comparativ cu cei cu doua gene scurte, respectiv cu 17% mai multi intre cei cu doua gene lungi, raportat tot la cei cu doua gene scurte.
Interesant este si faptul ca exista diferente rasiale semnificative in privinta lungimii medii a genelor S. Considerand 1 drept referinta pentru specia umana, s-a descoperit ca asiaticii au genele cele mai scurte – 0,69, iar afro-americanii genele cele mai luni – 1,47, caucazienii (rasa alba) fiind la mijloc, cu 1,12.
Rezultatele explica de ce, in medie, populatiile statelor asiatice sunt nefericite, chiar daca traiesc in state cu un PIB mult peste media globala, in timp ce, in multe state africane, populatia indigena este fericita, in pofida lipsurilor materiale.
The Economist noteaza ca studiul ar prezenta un real interest pentru politicieni, fiindca poate sta la baza unei analize mai realiste a performantelor economice ale unui stat sau altul, reducand judecata subiectiva data de perceptie, la randul sau influentata de nivelul serotoninei, la randul sau determinat de lungimea genei S.