Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Peste orizontul Principatelor din Hydra, soarele roşiatic apunea în vâlvătăi. Berzele se reîntorceau la cuiburile lor, iar preoţii din Ordinul Templului se pregăteau pentru reuniunea de la ore târzii din noapte, în care aveau să discute despre planurile prin care îşi puteau realiza visurile...(Urmare din numărul trecut)
Urmare din numărul trecut
Peste orizontul Principatelor din Hydra, soarele roşiatic apunea în vâlvătăi. Berzele se reîntorceau la cuiburile lor, iar preoţii din Ordinul Templului se pregăteau pentru reuniunea de la ore târzii din noapte, în care aveau să discute despre planurile prin care îşi puteau realiza visurile. La ceasul înserării, pieţele de negustori ale Principatelor, faimoase în aproape toate colţurile Universului, gemeau sub povara agitaţiei, a înghesuielii, a mirosurilor şi a sunetelor. Comerţul era îngăduit numai noaptea pe aceste lumi depărtate. Şi numai noaptea puteai găsi în aceste târguri orice doreai. Orice.
Lorikane îşi opri Şarpele Zburător, trăgând de hăţuri. Îl duse în boxele rezervate animalelor aeriene şi plecă să se amestece prin mulţimea care forfotea în Târgul Shambel, cel mai mare din capitala Hydrei 2. Un pisoi cu blana portocalie şi cu ochii violeţi i se încurcă printre picioare şi îşi agăţă gheruţele de mantia lui. Lorikane îl privi amuzat, se opri, îl luă în braţe şi îi spuse:
– Dacă ai venit tu la mine, înseamnă că îţi place să călătoreşti, nu glumă. Şarpele meu zburător o să fie încântat de companie, sunt aproape sigur. Deşi o să creadă că i-am făcut cadou o cină delicioasă. De data asta se înşală. Tu mergi cu mine. Eşti un pisoi frumos şi o să-ţi spun Piciul. Hai!
Mica felină nu obiectă când fu introdusă fără prea mare ceremonie în sacul străinului. Obişnuită cu situaţii mai grele de supravieţuire, se tolăni pe fundul de piele tăbăcită şi adormi torcând, cu mintea plină de gânduri. Lorikane păşi mai departe, cu un surâs larg pe faţă. Seara începuse bine. Nici în cele mai frumoase vise n-ar fi sperat să dea peste un ocelot sigma, deghizat în pisoi. Se gândi la Androginii de pe Elzedar, cei care trăiau numai şi numai în apropierea Palatului celor Treizeci de Lumi. Iar oceloţii sigma erau singurele animale de companie ale Androginilor. Aşa stăpâni, aşa pisoi, se gândi bărbatul. Ce căuta totuşi Piciul pe Hydra 2? Lorikane trase adânc aer în piept, iar miresmele de iasomie vegană şi mirodenii din toate colţurile Universului îi umplură nările. Avea să afle multe în seara asta.
Se grăbi către standul vechi al lui Li Xandivar,
Citește pe Antena3.ro
negustorul cu ochii migdalaţi, din stirpea veche a asiaticilor de pe Terra dispărută. Li îşi ridică sprâncenele albe şi lungi de pe ochii aproape complet împăienjeniţi de cataractă şi privi în zare.
– Lorikane, prietene, te-ai întors. Mirosul de migdale şi ierburi din pielea ta nu te poate ascunde nasului meu, singurul care nu m-a trădat până acum, în afară de urechi. Oare cu ce-ţi poate fi de ajutor un bătrân olog şi oropsit de eoni, precum mine?
– Li Xandivar, bine te-am regăsit! Lorikane îi prinse mâna bătrânului într-a sa şi i-o strânse cu drag. Am venit cu treburi.
– Nici nu bănuiam că ai trece prin Shambel în căutare de plăceri. Dar intră, intră te rog. Prea mulţi ochi văd încă bine în târgul ăsta mare şi plin de lume. Prea multe urechi ascultă până şi fâlfâitul berzelor de seară. Vom bea un ceai şi-mi vei povesti ce te aduce aici, în vremile tulburi de acum. Şi... Li se opri şi râse înfundat....poate că găsim ceva potrivit de ronţăit şi pentru ocelotul tău, care-ţi toarce asurzitor în spate.
Cei doi intrară în prăvălie, în cămările din spate şi se aşezară pe rogojini din paie de orez. O slujnică mărunţică le aduse degrabă tava cu bolurile de ceai şi ieşi neauzită din încăpere. Nu înainte de a lăsa într-un colţ o tăviţă cu oase de pui, fire de cimbrişor şi apă rece ca gheaţa. Din raniţa lăsată pe jos, se auzi un fâşâit. Piciul ieşi tacticos, întinzân-
du-se cât era de lung, acum sub adevărata lui înfăţisare, cea a unui ocelot de un alb strălucitor, cu pete gri şi cu aceiaşi ochi, mai adânci şi de un violet tulburător. Îl privi calm pe Lorikane şi îi transmise telepatic gândurile sale de mulţumire într-un timbru muzical, care îmbina tonurile femeieşti cu cele bărbăteşti.
– Dacă te întrebi de ce a venit la tine un ocelot sigma, pe această lume unde Androginii nu au ce căuta, mai bine nu te obosi, spuse Li. Timpurile se schimbă, oamenii sunt mai avizi de putere ca niciodată. Ai grijă de el, îţi va fi de mare folos până vei putea să îl restitui stăpânului său. Şi-acum spune-mi. Ce cauţi aici?
Lorikane închise ochii şi grăi:
– Am venit la tine să mă ajuţi să găsesc a douăzeci şi noua Mare Cheie care a dispărut de la Palatul celor Trezeci de Lumi. Eşti singurul care cunoaşte poveştile şi secretele fiecăreia şi numai tu ştii cum aş putea s-o găsesc. Rutti deja a murit. Eu am plecat de pe Elzedar înainte de Ceremoniile Porţilor Intermediare. Trimis de Sharra.
– Cheia lui Inni, rosti bătrânul înnegurat dintr-o dată. Cheia care guvernează trecerile dintre Porţi. Cheia dinainte de Cheia Marelui Război. Care încă nu a fost făurită. Nava nu poate pleca în căutarea unui nou monarh, aşadar. Avem mai puţin timp decât credeam. Trebuie să ajungi cât mai repede la Templu. Nu mai zăbovi nici o clipă. Ia-l pe ocelot şi mergeţi într-acolo. Dacă ceea ce cauţi tu este pe Hydra 2 – şi mă tem că e deja aici –, nu poate fi decât în Templu.
...va urma...
