x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Forma paharului te poate îmbăta

Forma paharului te poate îmbăta

de Radu Popa    |    13 Sep 2012   •   19:01
Forma paharului te poate îmbăta

Un recent studiu al cercetatorilor britanici ai Universitatii din Bristol a relevat faptul ca viteza folosita de oameni pentru a consuma alcool depinde de forma paharului.

Subiecti. Concluzia savantilor englezi s-ar putea dovedi utila pentru limitarea cresterii alcoolismului care, in societatea contemporana, a atins cote alarmante. Dr.Angela Attwod si colegii sai de la Institutul de Psihologie Experimentala din Bristol au apelat, in cadrul a doua experimente, la un esantion format din 160 de indivizi, consumatori ocazionali de alcool, cu varste cuprinse intre 18 si 40 de ani, care nu prezentau antecedente de alcoolism. In cadrul primului experiment, participantii au fost rugati sa consume bere slab alcoolizata sau bauturi usoare nealcoolizate dintr-un pahar cu peretii drepti si sa efectueze aceeasi operatiune atunci cand recipientele aveau peretii curbati. Participantii s-au dovedit de doua ori mai "lenesi' cand au baut alcool din pahare cu peretii drepti decat atunci cand l-au consumat din cele cu peretii curbati. In cazul bauturilor nealcoolizate viteza consumului a ramas constanta indiferent de forma paharului folosit. Oamenii de stiinta sunt de parere ca, in cazul consumarii alcoolului dintr-un pahar cu peretii curbati, viteza mai mare see datoreaza dificultatii "subiectului' in apreccierea pozitiei "liniei mediene' a recipientului atunci cand acesta se afla in pozitie verticala. Prin aurnare, acestora le este mai greu sa realizeze volumul de alcool consumat la un moment dat.

Efect pozitiv. Cel de al doilea experiment presupunea ca subiectilor sa le fie prezentate pe ecranul unui computer mai multe imagini ce prezentau doua tipuri de pahare, cu peretii drepti si cu peretii curbati, si care contineau volume diferite de lichid. Participantii trebuiau sa precizeze daca paharele contineau un volum de lichid mai mare sau mic decat in cazul in care ar fi fost "pe jumatate plin', adica nivelul lichidului sa fi ajuns la jumatate din inaltimea recipientului. Oamenii de stiinta au constatat ca subiectii faceau erori mai mari in aprecierea "jumatatii paharului' in cazul acesta avea peretii curbati. Greselile erau mai mici sau mai mari in functie de viteza consummarii lichidului. Cele mai mari erori in aprecierea "jumatatii' paharului erau comise de participantii cu o viteza mai mare de consum a alcoolului. Respectivul parametru influenteaza valoarea concentratiei de alcool in sange si volumul de alcool consumat in cadrul unei singure "degustari'. Astfel, o viteza moderata a consumului de alcool poate avea un efect pozitiv atat asupra indivizilor, cat sI la nivelul intregii societati. Potrivit dr. Attwood, consecintele grave ale consumului excesiv de alcool au determinat specialistii sa elaboraze mai multe strategii pentru controlul fenomenului. Majoritatea oamenilor sustin ca "beau cu masura', deseori "un paharel in plus' poate determina aparitia unor intoxicatii sau tulburari de comportament. Din cauza influentei negative a consumului de alcool asupa capacitatii de decizie, persoanele care au acest obicei se confruta cu numeroase riscuri. Desori oamenii cred ca, in urma consumului de alcool, isi pot gasi linistea interioara fara a deveni alcoolici. Dar, "granita' poate fi usor incalcata daca aleg un pahar "cu o forma neadecvata'.

×