x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Istorie cu şi fără cercei

Istorie cu şi fără cercei

de Adela Cristina Teodorescu    |    30 Aug 2008   •   00:00

Ritualuri, tradiţii străvechi sau moda zilelor noastre, toate acestea au în comun cel puţin un lucru numit body piercing. Purtarea cerceilor în diferite zone ale corpului se regăseşte în istoria majorităţii culturilor.

Ritualuri, tradiţii străvechi sau moda zilelor noastre, toate acestea au în comun cel puţin un lucru numit body piercing. Purtarea cerceilor în diferite zone ale corpului se regăseşte în istoria majorităţii culturilor.


Acest obicei, care uneori creează conflicte între generaţii dînd bătăi de cap părinţilor în încercarea de a-şi convinge copiii, indiferent de vîrstă, că “nu e bine”, dar şi copiilor care nu mai ştiu cum să se facă neobservaţi acasă cu un nou “pierce”, are însă rădăcini adînci pînă în Antichitate.

 
ÎN URMĂ CU CINCI MILENII. Cea mai veche mumie din Europa – Otzi, Omul Gheţurilor –, datînd de acum 5.300 de ani, este una din dovezile solide ale existenţei acestui ritual al găuririi pielii încă din acele vremuri. Urechea bărbatului, foarte bine conservat, prezintă o gaură destinată unui cercel cu dimensiuni de aproximativ 11 milimetri diametru.

 
SIMBOL. Această practică a cerceilor prinşi pe diferite şi neaşteptate părţi ale corpului se regăseşte în trecutul majoritatăţii culturilor, de la membrii triburilor din America de Sud şi Africa pînă la cei ai castelor indiene şi ai familiilor regale egiptene. Chiar dacă cei din urmă practicau ritualuri elaborate de înfrumuseţare a propriilor corpuri, body piercing fiind una dintre metode, majoritatea persoanelor purtau cercei doar pentru a le pune în valoare frumuseţea chipului. Privilegiaţi erau însă faraonii, care îşi împodobeau trupul cu cercei de aur prinşi în ombilic. Pentru ceilalţi egipteni acest lucru era cu desăvîrşire interzis, un ornament de acest gen riscînd să le aducă chiar şi o condamnare la moarte. Spre deosebire de egipteni, pentru romani perforarea pielii avea întotdeauna un scop mai practic, subliniind în acest mod puterea sau virilitatea în detrimentul frumuseţii. Soldaţii romani îşi perforau mameloanele pentru a purta cercei ca pe un semn distinct simbolizînd astfel uniunea şi puterea armatei. Această practică a fost utilizată chiar şi de Iulius Cezar, tocmai pentru a susţine această trăsătură specifică armatei. Tot la romani, cerceii în aceste locuri erau uneori utilizaţi pentru a susţine robele.

 
RĂZBOINICII. În cealaltă parte a lumii, peste Ocean, maiaşii şi aztecii practicau ritualuri impresionante care implicau “ornamentarea” limbii, acest obicei fiind, cel mai adesea, strîns legat de ceremoniile religioase desfăşurate în cinstea zeilor al căror scop consta în apropierea oamenilor de divinitate. Pe de altă parte, femeile care obişnuiau să poarte ornamente în buză erau considerate mult mai atractive. Maiaşii dezvoltaseră chiar obiceiuri extrem de stranii pentru a-şi mări buzele prin fixarea în orificul bucal a unor plăci de lemn, alese din ce în ce mai mari, pe măsura modificării buzelor. Totodată, perforarea limbii era privită ca o modalitate de a aduce ofrande sîngeroase zeilor. Pe lîngă ornamentele aplicate pe limbă, membrii triburilor, mai ales cei care se aventurau în lupte, purtau colţi prinşi în septul nazal, cu scopul de a-şi înspăimînta duşmanii. În schimb, triburile primitive din Noua Guinee dezvoltaseră o  adevărată artă a înfrumuseţării corpului cu obiecte de tipul cerceilor, confecţionate din cele mai variate materiale precum pene, os sau fildeş provenit de la colţii elefanţilor.

 
RENAŞTERE. Sute de ani mai tîrziu, obiceiul cerceilor în urechi purtaţi de bărbaţi a fost perpetuat de marinari, datorită credinţei şi a supertiţiilor exagerate. Aceştia porneau în călătorii pe mare avînd un cercel uriaş din aur în ureche sau un inel din acelaşi material prins pe braţ. Mateloţii credeau că, purtînd aceste podoabe, călătoria lor va fi una fericită. Pe de altă parte, există o legendă potrivit căreia cel care găsea trupul unui marinar mort în urma eşuării navei trebuia să păstreze obiect din aur în schimbul înmormîntării creştineşti a decedatului.

În perioada Renaşterii cerceii purtaţi în general tot în urechi au devenit un accesoriu nelipsit pentru persoanele înstărite, care puneau un accent exagerat pe moda vremurilor. Bărbaţii bogaţi purtau cel mai adesea cel puţin o perlă sau un diamant, de altfel cu dimensiuni foarte mari, pentru ca cei din jur să nu uite care este nivelul avuţiei lor. În plus, pentru toţi era considerată o adevărată mîndrie purtarea unui cercel oferit de un membru al unei familii regale. În aceeaşi perioadă, şi dezvoltată ulterior în timpul domniei reginei Victoria, a apărut utilizarea cerceilor pentru plăceri de natură sexuală, practicată atît de femei, cît şi de bărbaţi.

Obiceiul purtării cerceilor în alte zone ale corpului în afară de lobul urechilor, în secolul al XX-lea, a fost reluat, în perioada anilor ’60, de tinerii hippie care călătoreau în India. Aceştia au preluat de la femeile indiene moda cerceilor purtaţi în nas.

×
Subiecte în articol: dosarele sapiens cerceilor