Moartea albă: drogurile

Vinovat de producerea unor efecte devastatoare, cărora le cad victime mai ales tinerii, consumul de substanţe halucinogene nu este o invenţie a zilelor noastre. Cu un termen generic, astăzi le numim “droguri”. Unele sunt substanţe de sinteză, produse în laborator. Altele au la bază substanţe extrase din diferite plante. Dar oricare ar fi originea lor, toate îl duc pe consumator într-o lume a fantasmelor. O lume iluzorie în care “moartea albă” îl pândeşte în fiecare clipă pe nefericitul care a ajuns dependent de ele. Dar asta nu se întâmplă de ieri, de azi: drogurile au în spatele lor o istorie întreagă care, întinsă prin toată lumea, a traversat secole şi mileniile.

Euforia zeilor

Cel mai cunoscut efect al substanţelor halucinoge este starea specifică de euforie care-l desparte consumator de lumea reală şi îi lasă senzaţia de pătrundere într-un univers special care se conduce după cu totul alte alte reguli. Cu mii de ani în urmă, acest efect straniu părea a fi cel mai eficient “vehicul” către lumea zeilor. Un vehicul special, rezervat de obicei doar marilor preoţi, şamanilor şi a tuturor celorlalte categorii de “specialişti ai scarului”. Herodot relatează că vracii şi marii vrăjitori ai sciţilor aruncau pe jarul focurilor rituale seminţe de cînepă care începeau să fumege degajînd valuri de fum ameţitor. De fapt cânepa sciţilor era canabis-ul, cânepa indiană din care în zilele noastre se extrage o gamă largă de droguri.

Dar prima menţiune oficială, în care acest tip de efecte era descris amănunţit este “Tratat despre plante”, lucrare ştiinţifică apărută în China, în secolul al ll-lea î.Hr. De altfel, călugării taoişti din China antică erau maeştri în prepararea unor poţiuni magice care, adeseori aveau în reţeta lor o gamă largă de substanţe pe care acum le-am putea numi “psihedelice”. O altă plantă care conţinea substanţe cu efect halucinogen, cunoscută încă din antichitate este macul. În vechile scrieri mistice hinduse este menţionată “Soma” - băutura zeilor, un elixir cu o structură complexă în care era înclusă şi fiertura de mac.

Trecut în religia persană această combinaţie mistică era numită “Haoma”. Dar în acest caz era vorba despre o băutură blerstemată, care-l putea transporta pe consumatorul imprudent în lumea demonilor. Cocaina, “drogul bogaţilor” din zilele noastre era cunoscută şi ea încă din antichitate. Specific Americii pre-columbiene, acesata provine din frunzele arbustului “Eritroxilon Coca” numit de obicei “arborele de coca”. Descoperirile arheologice par să indice că efectele halucinogene, dar şi analgezice ale acestei plante erau cunoscute şi utilizate în Peru încă din anii 3000 î.Hr.

Artiştii şi “muza” lor chimică

În scolul al XlX-lea, opiul devenise una dintre cele mai căutate mărfuri din tot Sud-estul asiatic. Iar dorinţa de a deţine monopolul asupra acestui produs a declanşat “Războiul opiului” un conflict în cursul căruia Imperiul Britanic s-a confruntat extrem de dur cu străvechiul Imperiu Chinez. Tot în secolul al XlX-lea s-au mai folosit, pe post de substanţe halucinogene, fiind deci nişte droguri adevărate, cloroformul şi eterul. Iar absintul, elixirul preferat al artiştilor din aceeaşi epocă, conţinea şi el substanţe cu efect halucinogen, care preschimbau această băutură într-un soi de “muză” neoficială.

În ultimele câteva decenii, comerţul cu droguri a devenit una dintre cele mai profitabile afaceri de crimă organizată. Întinsă aproape la scara întregii plenete, aduce mai mulţi bani chiar decît comerţul cu arme. Iar în America Centrală şi de sud au existat, şi există chiar şi acum, adevărate “imperii” criminale conduse de “baroni” ai drogurilor atât de puternici încât se pot război cu armatele naţionale ale unor ţări întregi.

Din păcate cele mai vulnerabile categorii de consumatori din zilele noastre sunt tinerii. Inclusiv cei din ţara noastră. Tineri pe care nu-i mai sperie nici sărăcia şi mizeria în care ajung să se prăbuşească rapid, nici posibilitatea de a intra în puşcărie datorită actelor de violenţă pe care le comit doar ca să facă rost de banii pentru “o doză”. Şi nici măcar faptul că “droagele” îi preschimbă rapid în nişte biete “legume” sociale.