Oamenii pot auzi prin piele

Potrivit unui recent studiu efectuat de cercetătorii Universităţii "British Columbia", din oraşul Vancouver, Canada, fiinţele umane pot auzi nu doar cu ajutorul urechilor, organe specializate pentru recepţionarea sunetelor, ci şi prin... piele.

În cadrul experimentului subiecţii au constatat că rostirea anumitor silabe producea uşoare vibraţii ale aerului resimţite de propriul tegument. Fenomenul demonstrează faptul că, în cazul oamenilor, creierul primeşte şi prelucrează informaţii culese cu ajutorul diferiţilor receptori pentru alcătui o imagine completă a mediului care îi înconjoară, la un moment dat. Lucrarea menţionată şi alte studii de dată recentă contrazic teoria referitoare la perceperea realităţii înconjurătoare folosită, până acum, de specialişti.

Potrivit lui, Bryan Gick, unul dintre savanţii implicaţi în realizarea noului experiment, rezultatele actualelor cercetări diferă în mod net faţă de abordările tradiţionale potrivit cărora oamenii recepţionează cu ajutorul ochilor informaţii vizuale, iar cu cel al urechilor informaţii sonore despre locul în care se află la un moment dat. Noua teorie evidenţiază rolul esenţial al creierului în analizarea şi sintetizarea informaţiilor primite de la nivelul anumitor organe de simţ, faţă de specializarea celor din urmă pentru un anumit tip de stimuli.

Omul e considerat un organism unitar, având receptori distribuiţi pe întreaga suprafaţă a corpului, aceştia având rolul de a recepţiona şi transmite informaţii despre poziţia sa în mediul încojurător

RECEPŢIONAREA STIMULILOR
Cercetările efectuate de Gick şi colegii săi, pe baza studiilor anterioare, au demonstrat că oamenii pot "vedea" sunetele şi "auzi" lumina, chiar dacă deseori ei nu sunt conştienţi de acest lucru. Unele cercetări au demonstrat că, în cazul unei persoane care vede un interlocutor mişcându-şi buzele şi presupune că acesta vorbeşte, regiunea cerebrală în care sunt situaţi centrii auzului intră în funcţiune.

Specialiştii au precizat că rezultatele experienţelor au demonstrat că pentru creierul oamenilor care îşi văd şi îşi aud semenii vorbind, prelucrarea şi sintetizarea concomitentă a informaţiilor auditive şi a celor vizuale reprezintă un proces normal. Alternativa ar fi reprezentată de o ablitate înnăscută. Pentru a descoperi cum ia naştere percepţia mediului în ansamblu, Gick şi Donald Derrick au analizat două simţuri care, în gerneral, nu "interacţionează": cel auditiv şi cel tactil.

"AUZUL" PIELII
Cercetătorii şi- au concentrat atenţia asupra unor silabe. Unele, precum, "pa" şi "ta", ce presupuneau aspirarea aerului, produceau un fel de explozie surdă la rostirea lor, la fel ca şi "ba" şi "da", silabe în cazul cărora aspirarea nu are loc. Subiecţi legaţi la ochi au ascultat înregistrarea unei voci de bărbat ce rostea fiecare dintre cele patru silabe, fiind rugaţi să apese un buton pentru a arăta ce silabă auziseră: pa, ta, ba sau da. Subiecţii au fost împărţiţi în 3 grupuri de câte 22 de persoane.

Membrii unui grup ascultau silbele în timp ce un jet slab de aer era îndreptat spre mâna lor, membrii altui grup recepţionau aerul la nivelul gâtului, iar un grup «de control» asculta sunete ce nu produceau vibraţii ale aerului. În circa 10% din perioada în care aerul era îndreptat spre pielea lor, subiecţii au confundat silabele ce nu presupuneau aspirarea aerului cu silabe ce necesitau aspirarea.

Astfel, când era rostită silaba "ba", unii subiecţi o confundau cu "pa". Membrii grupului "de control" nu au comis asemenea erori. În etapa următoare, când jetul de aer era puţin mai puternic, subiecţii nu au mai confundat sunetele expirate cu cele neeexpirate. Pe baza rezultatelor obţinute, Gick şi un grup de cercetători de la Universitatea California din San Francisco, vor să efectueze un experiment pentru a aprofunda studiul mecanismelor pe baza cărora creierul uman permite analiza şi integrarea informaţiilor obţinute cu ajutorul unor simţuri diferite.