Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Cand buturuga mica rastoarna carul mare si ordinea aparent cunoscuta se intoarce pe dos, omenirea e salvata chiar de... ecologisti. Asa se face ca ecologistul He Fangliang, profesor la Universitatea Sun Yat-sen din Guangzhou (China) si Universitatea Canada din Alberta, a publicat, in revista de stiinta Nature, in colaborare cu un coleg, un studiu realizat pe parcursul a 25 de ani, din care reiese ca ritmul de disparitie a unor specii este cu 160% mai lent decat s-a estimat pana acum.
Omul de stiinta chinez spune ca metodele folosite pana in prezent pentru masurarea biodiversitatii sunt... invechite. Colegul sau, Stephen Hubbell, specialist in ecologie si biologie la UCLA (Universitatea California din Los Angeles), senior staff scientist la Institutul Smithsonian, Departamentul Cercetari Tropicale, si coautor al studiului mai sus amintit, ii da dreptate, mentionanand ca problema disparitiei speciilor este reala, dar, e adevarat, ea nu se afla la cotele pe care credeam ca le stim.
“Mai multi factori – despadurirea, schimbarile climatice si supraexploatarea – au contribuit la cresterea alarmanta a extinctiei. Metodele traditionale de a prezice rata disparitiei speciilor sunt «rasuflate»“, spune He. Rezultatul cercetarii publicate in Nature reprezinta “o veste buna in sensul ca, in prezent, contrar celor enuntate pana acum, nu suntem chiar intr-o situatie alarmanta. Avem mai mult timp ca sa salvam speciile; dar, in acelasi timp, este o veste proasta, deoarece trebuie refacute majoritatea cercetarilor care nu au fost facute corect', spune Hubbell, adaugand: “Metodele actuale cu ajutorul carora estimam cotele de extinctie sunt gresite, dar e adevarat ca pierdem habitatele mai repede decat in orice perioada din ultimii 65 de milioane de ani'.
Potrivit celor doi specialisti, eroarea estimarilor anterioare este cauzata, in principal, de dificultatea de a masura direct rata de disparitie. Specialistii au folosit, in ultimul secol, o metoda indirecta numita “relatia specii-suprafata'. Aceasta abordare se refera la numarul de specii descoperite intr-o anumita zona si numarul estimativ al speciilor aparute in zona respectiva daca aceasta s-ar extinde. Datele stranse pentru un numar de specii de pe o anumita suprafata constituie baza care ajuta la stabilirea evolutiei acestora pe masura ce aceasta suprafata creste. In cazul in care suprafata descreste, se opereaza calculul in sens invers si se incearca sa se estimeze cate specii vor ramane dupa descresterea suprafetei, implicit dupa “ciopartirea' habitatului. Este o metoda criticata de Hubbel: “Nu se poate pur si simplu inversa rationamentul pentru a calcula cate specii ar trebui sa ramana atunci cand suprafata se reduce. In studiul nostru noi aratam ca aceasta esto o metoda gresita'.
Pe baza argumentelor publicate de He si Hubbell, oamenii de stiinta din intreaga lume vor fi nevoiti sa revizuiasca o serie de estimari referitoare la mai multe specii. Pana acum, expertii estimasera ca ritmul de disparitie a biodiversitatii era de 100 pana la 1.000 de ori mai mare fata de rata medie de disparitie de la aparitia vietii pe Pamant. Potrivit acestui calcul enuntat la inceputul anilor ‘80, jumatate din speciile de pe Terra ar fi trebuit sa dispara pana in anul 2000. “Acest lucru nu s-a intamplat. Totusi, urmatoarea disparitie in masa a speciilor ar putea fi foarte aproape de momentul prezent. In istoria Pamantului au fost cinci extinctii de masiva. Acum ne-am putea afla in pragul celei de-a sasea', a mai spus profesorul Hubbell. In prezentarea cercetarii cosemnate, expertul a amintit de meteoritul care a lovit Terra, in urma cu aproximativ 65 de milioane de ani, ucigand dinozaurii: o minge de foc a aprins padurile Planetei si a fost nevoie de circa zece milioane de ani pentru ca Pamantul “sa-si revina din soc'.
Totusi, studiul mentionat avertizeaza impotriva oricarei interpretari gresite a acestor rezultate: “Acest lucru nu inseamna ca biodiversitatea nu este grav amenintata'. Viata pe Pamant depinde, in cea mai mare parte, de plante. In plus, aproximativ doua treimi din speciile Planetei se afla in padurile tropicale, insa aceste paduri sunt retezate intr-un ritm infricosator. De aceea, poate ca ar fi mai bine ca, in loc sa ne intrebam/miram, sa punem piciorul in prag si sa facem ceva constructiv. “Cand eram copil, am petrecut foarte mult timp colectionand fluturi si roci. Singura cale de a salva natura este de a le impartasi generatiilor viitoare experienta pe care noi am trait-o in natura. Oamenii care nu au vazut niciodata natura salbatica nu duc lipsa ei si nu inteleg cat de greu o duc flora si fauna din aceste regiuni. Sunt ingrijorat de pierderea eticii conservatoare in randurile publicului. Mergeti la tropice si «gustati» putin din viata padurii cat inca mai puteti', ne indeamna profesorul Hubbell.
Citește pe Antena3.ro
