x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Primar cu idei “Verzi”

Primar cu idei “Verzi”

de Anca Aldea    |    24 Ian 2008   •   00:00

Autorităţile din Aspen au de­cis să ia măsuri împotriva încălzirii globale, deşi SUA susţin că schimbările climatice fac parte dintr-un ciclu normal al naturii.

În staţiunea de munte, unde ca­sele de vacanţă emit în fiecare an 270 de kilograme de CO2, iar avioanele care aduc turişti aici produc 300.000 de tone de CO2 pe an, primarul s-a decis să amenajeze, în centrul Aspenului, o vatră în care focul este menţinut  de mai bine de 18 luni.

Iniţiativa edilului Mick Ireland, care şi-a propus să reducă emisiile de CO2 cu 80% în următorii 43 de ani, le deschide ochii celor care nu cunosc implicaţiile schimbărilor climatice. Focul din Piaţa Independenţei produce aproximativ patru kilograme de CO2 pe an. “Oraşul «va cumpăra» aer curat, achiziţionând credite de energie regenerabilă echivalentă cu emisiile de electricitate şi gaze naturale provenite de la focul din centrul oraşului”, promite primarul.

Speranţa edilului rămâne deocamdată în stadiu incipient, din moment ce un recent concurs de protecţie a mediului s-a dovedit un eşec. Deşi li s-a oferit un premiu de 500$ şi un bon de cadouri în valoa­re de alţi 500$ pentru cel mai bun dispozitiv eficient energetic pentru locuinţă, nici un competitor nu a fost declarat câştigător. Oamenii sunt deocamdată reticenţi. Ei cred că biocombustibilii folosesc prea multă energie în procesul pro­duc­ţiei şi al livrării către consumatori, că arderea lemnului produce prea multe particule şi că obţinerea de energie din fecale de câine este o ocupaţie prea murdară. Cu toate acestea, primarul şi încă câţiva fac tot ce pot. Edilul se deplasează cu bicicleta prin oraş, a impus o taxă pe CO2, le permite locuitorilor şi turiştilor să călătorească gratis cu mijloacele de transport, a introdus aparate solare de taxat staţionarea autovehiculelor, încurajează cumpărarea de către populaţie a vaselor de toaletă ecologice, precum şi reciclarea aparaturii electronice.

 

Ineficienţă energetică

Pentru a observa importanţa pe care o dau unele ţări încălzirii glo­bale, o companie din Patagonia şi-a propus să urmărească trasabilitatea unor articole de îmbră­că­minte produ­se dincolo de graniţele SUA. De exemplu, se urmăreşte traseul de la locul unde se fabrică un tricou în Thailanda (cu bumbac organic cultivat pro­venit din Turcia) până la locul unde se comercializează produsul, într-un magazin din Nevada, SUA, la o distanţă de 22.400 de kilometri distanţă de Thailanda. Cerce­tătorii spun că energia consumată pentru producţia şi transportul tricoului la destinaţia finală ar putea fi folosită la arderea nonstop a unui bec ecologic timp de 77 de zile. (A.A.)

 

Termostate personalizate pentru californieni

Comisia de Energie din  California a anunţat că ar putea introduce pe piaţă termostatele personalizate (PCT). Aparatele vor fi dotate cu un dispozitiv de comunicaţii radio, care va trimite semnale, pe frecvenţa FM, şi va regla automat temperatura dintr-o locuinţă cu plus sau minus 4°C. Claudia Chandler, membru al Comisiei, a declarat pentru publicaţia online WND că propunerea, care va fi discutată la 30 ianuarie, a fost luată în calcul pentru a controla căderile dese de curent electric, cauzate de folosirea excesivă a termostatelor aflate în prezent în casele oamenilor. Consumatorii rămân însă sceptici. Nu-şi mai doresc încă un control din partea statului în viaţa lor.

 

 

Dietă verde pentru congresul American

 

Aleşii americani au fost puşi la dietă. Nancy Pelosi, pur­tătorul de cuvânt al Came­rei Reprezentanţilor (dominată de democraţi), a cerut ca meniul din bucătăriile Congresului să fie schimbat cu unul mai ecologic. Pentru ca masa servită de aleşii americani să fie mai sănătoasă, iar congresmenii mai prietenoşi cu mediul înconjurător, în meniu au fost înlocuite o serie de bucate alese, dar cu multe calorii. Astfel, în locul brânzei procesate a apă­rut cea brie, iar deserturile din gelatină au fost înlocuite cu tar­ti­nele cu afine şi kiwi şi antreurile cu lămâie. Chiftele grase de car­ne au dispărut de pe masa ale­şilor, în locul lor fiind servit peşte oceanic. Caryn Schenewerk, membră a echipei reprezentantei statului Arizona Gabrielle Giffords, este nemulţumită. Deşi hrana servită la serviciu este mai sănătoasă, preţurile sunt foarte mari, iar salariile angajaţilor rămân la acelaşi nivel. O porţie de brânză cu fructe proaspete costă 4,95 dolari. Republicanii au şi ei păsurile lor. “Nu-mi place să mi se spună ce pot şi ce nu pot să mănânc la masa de prânz. Dacă aleg să mănânc nesănătos, ar trebui să fiu lăsat în pace!”, spune răzvrătit consilierul unui congresman republican.

Dincolo de acuze şi nemul­ţu­miri însă, aleşii americani deprind gustul bucatelor mai sănătoase şi divers colorate. Mai mult decât atât, ei au aflat chiar că multe dintre fructe şi legume sunt achiziţionate de la producători locali, nemaifiind nevoie să fie aduse cu avionul sau cu vaporul din alte regiuni ale SUA sau din afara ţării. Paharele de plastic pentru cafea sau apă au fost înlo­cuite cu pahare ecologice, produ­se pe bază de amidon de porumb. Ca să nu mai fie irosite, şerveţelele biodegradabile au fost aranjate frumos într-un dispozitiv care nu permite smulgerea lor “la nimereală”, ci unul câte unul. Au apărut coşuri de gunoi ecologice, unde se aruncă deşeurile sortate în funcţie de tipul şi de mărimea lor. A fost chiar achiziţionată o maşinărie inteligentă, ce transformă gunoiul în cuburi mici, care sunt transportate la centre speciale pentru a se biodegrada.

Tacâmurile sunt biodegrada­bile, dar există totuşi un inconvenient – nu există linguri, ci doar linguriţe. Iar beţigaşele biodegra­dabile pentru amestecarea zahărului în ceaşca de cafea se topesc dacă lichidul este prea fierbinte. (A.A.)

 

Alarmă costalieră în China

Apele costale din jurul Chinei au început să se ridice la cote alarmante. Potrivit autorităţilor chineze, nivelul apelor creşte de mai bine de 30 de ani, dar în această perioadă s-a ajuns la un nivel alarmant. Experţii de la Administraţia Oceanică spun că încălzirea globală se află la originea acestui fenomen, care a generat totodată scufundarea, pe alocuri, a unor suprafeţe de pământ, precum şi con­taminarea apei potabile.

 

Sânge contaminat în timp

Analizat cu atenţie, sângele pescăruşilor a arătat că scurgerile de petrol din mările lumii sunt periculoase pentru aceste păsări. Împreună cu un grup de tineri cercetători, profesorul Alberto Velando de la Universitatea de Vigo din Spania a efectuat o serie de analize în laborator după un incident de pe coasta spa­ni­olă, în care vasul Prestige a revărsat în apă o cantitate impresionantă de petrol. Studiile au relevat că substanţele poluante din petele de petrol pot fi detectate în sângele pescăruşilor mult timp după ce zonele poluate au fost curăţate.

 

Dispută nucleară

Taiwanul şi-ar putea transporta deşeurile nucleare tocmai în Franţa, scria, la sfârşitul săptămânii trecute, presa asiatică. Dar la această situaţie nu se va ajunge decât dacă compania publică de electricitate Taiwan Power Company (Taipower) nu va reuşi să obţină autorizaţia pentru a-şi extin­de capacitatea de stocare, informează cotidianul China Times, preluat de AFP. Dacă Taipower va obţine autori­zaţia solicitată, proiectul de extindere a capacităţii de depozi­tare ar putea declanşa protestele organizaţiilor de protecţie a mediului din Taiwan. Taipower are însă în vedere şi transportarea deşeurilor radioactive în Franţa, după ce grupul nuclear francez Areva a prezentat o propunere în acest sens, precizează China Times. Depozitele de deşeuri nucleare ale ţării vor ajunge la saturaţie până în 2011.

 

Verzi dar foarte scumpe

Casele ecologice sunt frumoase, eficiente din multe puncte de vedere, dar foarte scumpe, avertizează mai mulţi experţi britanici într-un comentariu legat de o serie de măsuri anunţate de Londra, conform cărora până în 2016 toate locuinţele noi din Marea Britanie vor produce zero emisii de dioxid de carbon. Pentru a ajunge la această performanţă, este nevoie de mulţi bani, care vor fi investiţi în materiale de construcţii ecologice, în sistemele de încălzire şi de ventilaţie.

 

Gheţarii se topesc alarmant de repede

Cu o periodicitate obsesivă, oamenii de ştiinţă avertizează că topi­rea gheţarilor este tot mai pregnantă.  În Antarctica, topirea este în prezent cu 75% mai rapidă decât în urmă cu 10 ani, ajungând în 2006 la 192 de miliarde de metri cubi de gheaţă topită, cantitate suficientă pentru a scufunda întreaga suprafaţă a Ţărilor de Jos sub 4,6 metri de apă. Procesul de topire în Antarctica a dus la dispariţia a 132 de miliarde de metri cubi de gheaţă în vestul continentului.

×
Subiecte în articol: eco