Submarinul în istorie

Misterioasa lume a adâncurilor a fascinat oamenii încă din preistorie, evidenţa existenţei acestei curiozităţi existând însă abia din Antichitate.

Misterioasa lume a adâncurilor a fascinat oamenii încă din preistorie, evidenţa existenţei acestei curiozităţi existând însă abia din Antichitate.


Nu se poate spune că istoria submarinelor începe în preistorie, însă se poate evidenţia faptul că, încă din acele timpuri, oamenii se aflau în căutarea unor metode de a depăşi obstacolul impus de imposibilitatea respiraţiei sub apă. Potrivit lui Aristotel, una dintre strategiile militare de atac ale lui Alexandru cel Mare a fost folosirea scufundătorilor pentru asediul cetăţii Tir în anul 332 î.Hr. Legendele egiptene spun că aceşti scafandri primitivi se scufundau la adăpostul unui clopot care permitea menţinerea oxigenului pentru o perioadă scurtă de deplasare.


EVOLUŢIE. Ideea submarinului s-a născut abia la sfârşitul secolului al XVI-lea, englezul William Bourne concepând primele schiţe ale unui astfel de aparat. Ideea lui Bourne nu a depăşit însă niciodată faza de proiect. Primul submersibil cu adevărat funcţional a fost construit în 1620 de un inventator olandez aflat în serviciul regelui Iacob I Angliei. Submarinul lui Cornelis Drebbel, construit dintr-un schelet din lemn îmbrăcat în piele, funcţiona cu ajutorul unor vâsle, unii istorici susţinând că seamănă cu modelul conceput de Bourne. Vehiculul se putea scufunda până la 20 de metri, transportând – pe o distanţă de zece kilometri – 20 de persoane (dintre care 12 erau vâslaşi). În timpul utilizării submersibilului a fost ridicată pentru prima dată problema reînlocuirii sursei de oxigen pe parcursul scufundărilor.


PESCĂRUŞII. Nu avea să dureze mult până când urma să fie redescoperit potenţialul cuceririi mediului subacvatic pentru operaţiunile militare. Cazacii foloseau în secolul al XVII-lea un tip de bărci, denumite "pescăruşi", în misiuni de recunoaştere desfăşurate în zone cu ape curgătoare. Aceste ambarcaţiuni urmau principiul descrierii făcute de Aristotel în urmă cu câteva mii de ani, răsturnându-se uşor şi menţinând aerul respirabil în interior pentru ca membrii echipajului să se poată deplasa în siguranţă sub apă.
Primul submarin militar a fost construit de inginerul David Bushnell în America, în timpul Războiului de Independenţă (1775-1783). Botezat "Turtle" ("Ţestoasa"), datorită formei sale ovale, vehiculul era propulsat cu ajutorul a două elice manevrate de singurul om aflat la bordul său. Vehiculul era dotat cu un sistem complex de valve, supape şi elemente de stabilitate confecţionate din plumb pentru deţinerea controlului scufundării. În plus, submersibilul avea ataşată o mină cu focos de distanţă destinată vaselor inamice. La prima utilizare, în 1776, "Turtle", aflat sub comanda sergentului Ezra Lee, a atacat nava britanică HMS Eagle ancorată în portul New York. Operaţiunea a eşuat deoarce, în momentul încercării de ataşare a minei, elicea acesteia a fost deviată din cauza învelişului din cupru al navei. Registrele navei britanice nu au înregistrat, însă, nici un atac.
Nautilus, primul submarin cu dublă propulsie, a fost construit 24 de ani mai târziu, în anul 1800. Robert Fulton a conceput acest submersibil, construit de francezi, dispus atât cu pânze pentru navigaţie la suprafaţă, cât şi cu elice manevrate manual pentru deplasarea subacvatică.


ALIGATORUL. Pe parcursul următoarei sute de ani au mai avut loc o serie de încercări de construcţie şi teste ale submersibilelor militare, dintre care merită amintit primul submarin al Marinei militare americane, construit în 1862 după un model francez. "Alligator" se remarcă în primul rând prin rezerva sporită de oxigen datorită utilizării principiului aerului comprimat şi prin dotarea sa cu primul sistem de filtrare a aerului. Submarinul avea peste 14 metri lungime şi un diametru mai mare de un metru, la bordul său având loc nu mai puţin de 20 de persoane. Un an mai târziu, în 1863, submarinul "Alligator" a fost remorcat către prima misiune militară.

Secolul al xx-lea

Utilizarea la scară largă a submarinelor militare a avut loc, pentru prima dată, în timpul primului război mondial. Ele au fost utilizate în Germania în timpul campaniei militare navale "prima bătălie a Atlanticului". Devenite maşinării de război, submersibilele erau dotate cu tehnologii de ultimă oră, inclusiv cu sisteme combinate de motoare diesel şi electrice. La începutul primei conflagraţii mondiale, Germania deţinea 48 de submarine, dintre care doar 29 erau operaţionale. Germania era însă depăşită numeric de Marea Britanie, care se afla în posesia a 77 de astfel de submersibile militare funcţionale. În timpul celui de-al doilea război mondial, Germania avea 65 submarine performante. Efectul acestora a fost dezastruos în timpul "celei de-a doua bătălii a Atlanticului", dar nemţii au eşuat totuşi în încercarea de a tăia căile marine de aprovizionare ale Marii Britanii prin scufundarea cât mai multor nave engleze.