x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Top 10 descoperiri aproape pierdute de-a lungul timpului

Top 10 descoperiri aproape pierdute de-a lungul timpului

01 Aug 2016   •   21:05
Top 10 descoperiri aproape pierdute de-a lungul timpului
Sursa foto: swisshippo/Getty Images/iStockphoto

Descoperirile accidentale de către arheologi și oamenii obișnuiți arată că descoperirile importante pot fi făcute în orice loc și timp. Iată 10 descoperiri uitate de-a lungul timpului, potrivit listverse.com.

10. Varna de aur

Între ani 1972-1991, în urma unor săpături dintr-un cimitir de pe malul unui lac din Bulgaria au fost găsite aproximativ 6 kilograme de artefacte de aur. Aceste artefacte constituie una dintre cele mai mari descoperiri arheologice din Europa deoarece au peste 6500 de ani, apărute la doar câteva secole dupa apariția primilor fermieri în Europa.  Aceștia sunt prima dovadă a unei ierarhii sociale, deoarece au fost găsiți doar în câteva morminte de la Varna. În 4 morminte a fost  75% din aurul găsit.

Toate mormintele care conțin artefacte din aur au fost ocupate de bărbați, ceea ce infirmă teoria că civilizațiile preistorice europene au fost conduse de femei.

Pe parcursul a 15 ani, 312 morminte au fost dezgropate, datând din epoca cuprului, atunci când oamenii au început să experimenteze prelucrarea metalelor. Varietatea  artefactelor variază de la bijuterii la armuri.

9. Mahendraparvata

În 2012, un studiu extins deasupra parcului național Phnom Kulen a descoperit o civilizație veche dispărută  de milenii. Rămășițele orașului se află la 40 kilometri de nordul complexului Angkor Wat și au fost descoperite pentru prima dată în secolul al 19-lea de către arheologii francezi. În conformitate cu inscripțiile de pe zidurile ruinate, orașul a fost numit Mahendraparvata, fiind  construit de al 9-lea rege războinic, Jayavarman al II-lea.

Orașul a fost explorat în continuare în 1936, dar a fost uitat între timp de urmările războiului din Vietnam. Când a fost redescoperit decenii mai târziu, a fost clar ca a devenit modelul faimosului Angkor Wat, construit secole mai târziu.  În timp ce Mahendraparvata este posibil să fi fost uitat, moștenirea sa încă trăiește.

8. Graffiti în Insula Mona

Mona Island, situată în Marea Caraibilor, a fost ocupată de oamenii Taino în secolul al XVI-lea. Când peștera insulei a fost explorată recent, s-a constatat că spaniolii conchistadori și taino au avut un fel de schimb cultural, de mult uitat. Peștera Graffiti  include reprezentări de simboluri creștine, în jur de 30 de expresii religioase și propria iconografie religioasă civilizației Taino.

7. Punctele Clovis

Punctele Clovis au fost descoperite pentru prima dată în 1932 în Clovis, New Mexico. Inițial, cel care le-a descoperit, arheologul Edgar B. Howard, nu căuta artefacte; el era  în căutarea fosilelor de mamut. După descoperirea acestora,Howard le-a cercetat mai departe și a dat peste o cultură americană străveche. Cele mai vechi puncte Clovis datează de 13500 de ani și au fost găsite în 1500 de locuri din America de Nord până în sudul Venezuelei.

Poporul Clovis a fost unul dintre cel mai vechi popor din cele două Americi. Deși au existat triburi pre-Clovis în America, cultura Clovis rămâne cea mai veche civilizație americană cunoscută.

6. Nava din secolul al XVIII-lea la World Trade Center

Dupa ce au căzut turnurile gemene  în 2001, săpăturile au venit cu o descoperire surprinzătoare în 2010-rămășițele unei nave vechi de secole. Vasul  se afla 6-9 metri sub nivelul străzii, fiind cea mai mare descoperire istorică din Manhattan, timp de câteva decenii.

5. Pasargadae

Pasargadae, situat în nordul Iranului, a fost capitala Imperiului Achaemenid construit de Cyrus cel Mare. Pasargadae a fost, la un moment dat, cel mai important oraș din lume. Cu toate acestea, în cele din urmă a fost uitat. Mormântul lui Cyrus  este încă în picioare, dar adevăratul ocupant a fost uitat. De-a lungul timpului, localnicii au început să creadă că mormântul aparține mamei regelui Solomon.

Orașul nu a fost descoperit din nou, până când arheologul german Ernst Herzfeld a sosit în 1928. Multe dintre detaliile capitalei au fost uitate, inclusiv locația sa, dar eforturile lui Herzfeld au dus în cele din urmă la redescoperirea ei.

4. Castelul de sub închisoare

În 2015, într-o închisoare pentru bărbați din Gloucester, Anglia, a început să se lucreze pentru o renovare. Lucrătorii au descoperit ceva șocant – ruinele unui castel vechi de 1000 de ani. De-a lungul secolelor, în Glouceste fost construite două castele. Primul a fost demolat și înlocuit în 1110, iar cel de-al doilea a rămas până în 1789, când a fost, de asemea, demolat.  Castelul găsit sub închisoare a fost proabil unul dintre aceste două.

Potrivit BBC, zidurile au "nu a fost văzute niciodată în ultimii 200 de ani." Din castel a rămas un turn imens, de mărimea Turnului Alb din Londra și a fost cel mai probabil, o clădire uriașă înainte să se distrugă. În 1791, la doi ani după ce castelul Gloucester a fost distrus, închisoarea Gloucester a început să primească primii prizonieri. Orice ar fi rămas din vechiul castel a fost acoperit de muncitorii închisorii.

3. Orașul alb

Orașul Alb a fost mult timp un subiet de legendă în Honduras. Potrivit băștinașilor, atunci când conchistadorii au ajuns primii și au cucerit totul, au fugit într-o „casă albă” în mijlocul junglei Honduras. Săpăturile au arătat ca a existat un oraș întreg în mijlocul acelei jungle.

În regiunea dintre Mosquita și Honduras s-au găsit piramide, piețe și artefacte care au indicat faptul că a existat un fel de civilizație acolo.

2. Homo Naledi

În 2013, paleontologul Lee Berger și-a format o echipă pentru a explora Peștera Rising Star din Africa de Sud. Echipa a descoperit în jur de 1500 de oase de la aproximativ 15 schelete. Descoperirea este importantă, deoarece aceste schelete sunt rămășițele unei specii de strămoș al omului,  numită homo naledi,necunoscută anterior.

Atunci când Berger a explorat mai întâi Peștera Rising Star, el nu se aștepta să găsească ceva atât de impresionant. Peștera a fost explorată în mod regulat timp de 50 de ani, dar când Berger stătea într-o crăpătură, el a constatat că picioarele lui nu au atins partea de jos. În ciuda faptului că Homo Naledi au avut capete de dimensiunea unei gorile moderne, aceștia se pare că au fost implicați în practicile de înmormântare din peșteră, ceea ce rezultă că au fost destul de inteligenți.

1. Înmormântarea râsului

Domesticirea felinelor a avut loc pentru prima dată în Egiptul Antic, însă o descoperire arată că aceasta a avut loc și în America de Nord. În 1980, în urma unor săpături arheologice au fost găsite rămășițe umane și animale. Timp de mulți ani, oasele de animale au fost considerate ca fiind ale unui câine, însă în urma unor analize, scheletul s-a dovedit a fi al unui râs. Animalul a fost îngropat cu pandantive și lanț din mărgele la gât, ceea ce înseamnă ca a fost prețuit. Nu a existat nicio dovadă ca acesta ar fi fost sacrificat. Se pare că râsul era pui, iar tribul a încercat să-l domesticească ca pe o pisică.

×