Autoritatea Naţională pentru Comunicaţii din Ungaria a anulat o licitaţie lansată în octombrie 2008 pentru atragerea unui al IV-lea operator de telecomunicaţii mobile pe piaţa locală, la care a participat şi firma Digi Kft, subsidiară a companiei RCS & RDS.
Licitaţia de alocare a celui de-al patrulea set de frecvenţe GSM/UMTS avea ca scop susţinerea mediului concurenţial pe piaţa telecom din Ungaria, prin introducerea unor servicii noi şi reducerea preţurilor, potrivit Portfoliu.hu, preluat de Mediafax. Procedura a atras patru firme interesate, respectiv Digi Kft, DreamCom, Invitel şi Mobinet. Autoritatea ungară a stabilit că presupunerile şi fundamentele pe care s-au bazat planurile de afaceri prezentate de cei patru participanţi la licitaţie nu sunt justificate. Potrivit planurilor transmise instituţiei, fiecare firmă avea ca obiectiv majorarea cotei de piaţă şi a veniturilor de la an la an, anunţând intensificarea competiţiei şi veniturilor obţinute de stat. NHH a arătat că deteriorarea condiţiilor macroeconomice atât pe plan local, cât şi internaţional, generează incertitudine asupra realizării planurilor de finanţare şi eficienţă a investiţiilor prezentate în ofertele firmelor. În plus, autoritatea consideră că structura acţionariatelor unora dintre participanţi nu este suficient de transparentă. Toate aceste argumente au determinat NHH să considere că anunţarea unui câştigător în urma procedurii ar fi "mult prea riscantă".
Citește pe Antena3.ro