x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Calculatoare gratis la tot poporu’

Calculatoare gratis la tot poporu’

01 Apr 2004   •   00:00
Calculatoare gratis la tot poporu’

In zece ani de acum incolo, echipamentele informatice vor ajunge sa fie vandute aproape gratis, a declarat Bill Gates, presedintele Microsoft Corporation.

Costurile echipamentelor vor scadea dramatic in urmatorul deceniu, pana intr-un punct in care PC-urile care pot recunoaste vocea si scrisul uman vor fi accesibile oricui. Astfel, bariera costurilor prohibitive va fi eliminata dintre omul de rand si tehnologiile de ultima ora.

Estimarea se bazeaza pe un principiu destul de simplu: pretul tehnologiei scade constant. Sa luam ca exemplu televizoarele color. Saptamana trecuta s-au implinit 50 de ani de cand a fost produs primul astfel de aparat in America. In acea vreme, ecranele color erau rezultatul tehnologiei de ultima ora. In consecinta, costau atat de mult, incat si le puteau permite doar cativa posesori de conturi grase. Dupa o jumatate de secol, televizoarele alb-negru au fost scoase definitiv de pe benzile de productie, iar televizoarele color au preturi accesibile pentru majoritatea populatiei.

Hardware contra software

„Peste zece ani, prin comparatie cu preturile actuale, va veti putea gandi la hardware ca la un lucru gratis. Nu spun ca va fi absolut gratis, dar, in materie de putere a serverelor si putere a retelelor, aceasta nu va mai fi o limitare" (pretul - n.n.), a declarat Bill Gates, intr-un discurs despre retele si cresterea vitezei pe Internet.

Pe de alta parte, Gates, seful celei mai mari companii producatoare de software din lume, nu a pomenit nimic despre posibilitatea ca si software-ul sa ajunga gratis peste vreo zece ani.

Potrivit presei internationale, in ultimii 20 de ani, Microsoft a avut dispute destul de frecvent cu producatorii de computere din cauza pozitiei sale dominante pe piata software. Practic, sistemul de operare Windows este instalat pe 90% din PC-urile aflate in functiune la aceasta ora in intreaga lume.

Supercomputere

Cel mai mare producator de software din lume mai pariaza pe faptul ca tehnologiile avansate vor da posibilitatea oamenilor sa interactioneze cu computerele prin intermediul vorbirii. Mai mult, PC-urile care vor recunoaste scrisul vor fi la fel de raspandite peste zece ani pe cat este acum sistemul de operare Windows. „Mare parte din problemele cu care specialistii in computere se lupta de 30 de ani incoace vor fi rezolvate in urmatorii zece ani", a spus Gates la Gartner Symposium Itxpo, la inceputul acestei saptamani.
Cristian Ionita


Recunoasterea vocii

Microsoft vinde deja software pentru recunoasterea comenzilor vocale, dar acestea sunt destinate clientilor potenti din punct de vedere financiar. In urma cu doua saptamani, Microsoft a lansat programul „Speech Server". Computerele dotate cu acest program pot fi accesate prin telefon sau smartphone. Speech Server 2004 poate fi folosit in peste 1.000 de aplicatii si „tinteste" nu numai sectorul serverelor si al PC-urilor, dar si vreo 2 miliarde de telefoane din intreaga lume, dupa cum spun creatorii sai. Costa vreo 8.000 de dolari SUA.

Amenda-record

Tot acum doua saptamani, Comisia Europeana a amendat cu aproape o jumatate de miliard de euro gigantul software. Este cea mai mare sanctiune impusa vreodata de Uniunea Europeana unei companii, dupa ce autoritatile nationale antitrust au aprobat decizia Comisiei Europene de a sanctiona abuzul de pozitie dominanta reprosat grupului american. De asemenea, Microsoft a obligat sa nu mai vanda programul MediaPlayer impreuna cu sistemul de operare Windows si sa prezinte o serie intreaga de informatii rivalilor sai de pe piata serverelor.

×
Subiecte în articol: IT