x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Computerele care tin cura de slabire

Computerele care tin cura de slabire

19 Iun 2004   •   00:00

Arata foarte bine pe birou, au doar un singur cablu (cel de alimentare), formele le-au fost create de designeri celebri si costa o gramada de bani. Acestea sunt computerele din clasa slimtops.

CRISTIAN IONITA

Slimtop-urile au fost gandite ca o combinatie intre un computer obisnuit si un laptop. Filozofia este sa le poti muta prin casa fara nici un fel de bataie de cap sau sa le iei cu tine la resedinta de la tara, in caz ca mai ai ceva de lucru in week-end. Nu e bun sa-l cari dupa tine la serviciu in fiecare zi, sau atunci cand ai de cules date de pe teren. In primul rand, te va "cocosa", apoi este putin probabil ca vei reusi sa scrii ceva in timp ce-i tii tastatura pe genunchi, asezat pe un pietroi, facand un raport de la fata locului, pe undeva prin creierii muntilor. Pentru asta au fost create laptopurile.

Stramosul

NEC Simplem este reprezentantul primei generatii de slimtop-uri. Aspectul i se datoreaza designerului parizian Rei Kawakubo, iar carcasa este disponibila in mai multe culori ce pot fi asortate cu peretii biroului sau cu mobilierul din sufragerie. Are baterie, exact ca un laptop, si este dotat cu un singur cablu, pe unde vine si curentul electric si Internetul. Evident, tastatura si mouse-ul sunt wireless (fara fir). In plus, are un trackpad dotat cu browser pentru navigarea pe Internet.

Procesorul Pentium III la 800 Mhz si hardul de 20 de giga sunt ascunse in aceeasi cutie cu monitorul, chiar in spatele displayului de 15 inci.

Comoditatea intruchipata

Sony P101 este mai usor de mutat prin casa chiar decat un laptop. Poate fi impachetat din doua miscari si are chiar si maner pentru transport. Chiar si mouse-ul are un loc special in spatele monitorului unde se poate ascunde oricand. E dotat cu TV Tuner si are un procesor Intel Celeron de 1,06 Ghz. Poate primi maximum 512 Mb RAM si hard de 40 Gb.

Surorile

Cei de la Fujitsu se pot mandri cu doua slimtop-uri: Biblo RS si Fujitsu L-Slimtop. Primul se remarca prin ideea creatorilor sai de a-i face tastatura sa stea agatata de marginea monitorului. Atunci cand vrei sa-l strangi, butoanele se rabateaza in sus. Cand vrei sa stai comod la birou, desprinzi tastatura de monitor si o asezi absolut oriunde ai chef: e wireless.

Are baterie incorporata si TV Tuner, deci poate fi folosit si ca un computer portabil si ca un televizor portabil. Are monitor LCD de 15 inci, procesor Athlon de 1,8 Ghz, si poate fi dotat cu un hard disk de maximum 60 Gb si 512 Mb memorie RAM.

Fujitsu L-slimtop se remarca prin monitorul cu cristale lichide de 17 inci, in lateralele carora sunt asezate difuzoarele. Mai rapid, are un procesor Pentium 4 de 2,0 Ghz, si poate primi maximum 1Gb memorie RAM si hard de 120 Gb.

NEC Simplem

  • Pret: 3.200$
  • Greutate: 7 kg
  • CPU: Pentium(R) III 800 MHz
  • RAM: 64 MB - 256 MB
  • HDD: 20GB
  • Display: 15" Full color XGA TFT
  • Video: Intel(R) 810 chipset, 13 MB
  • L2 Cache: 256K CPU integrated
  • Modem: fax/modem 56K flex V.90 internal voice

    Sony PCV-P101

  • Pret: 2.300 $
  • Greutate: 7,8 kg
  • CPU: Intel Celeron 1,06 GHz
  • RAM: 256 MB (standard) - 512 MB (maxim)
  • HDD: 40G B Ultra ATA
  • Display: 17" TFT
  • Video: ATI Mobility Radeon-M, 48 MB
  • L2 Cache: 256K CPU integrated
  • Sound Card: AC97 conformity and built-in stereo speaker

    Fujitsu L

  • Pret: 2.500 $ - 3.500 $
  • Greutate: 14,5 kg
  • CPU: Intel Celeron 2,0 GHz sau Pentium 4 2.0 GHz
  • RAM: 256 MB - 1 GB
  • HDD: 120 GB
  • Display: 17" LCD TFT
  • Video: SiS650 AGP, 32 MB
  • Sound Card: PCM 16bit audio/ stereo speakers/subwoofer
  • System Bus: 400MHz
  • ×
    Subiecte în articol: IT