x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Comunicatii - Internet prin cablu electric in Mures

Comunicatii - Internet prin cablu electric in Mures

de Cristian Ionita    |    26 Iul 2005   •   00:00
Comunicatii - Internet prin cablu electric in Mures

Satul Marasesti va fi prima localitate romaneasca unde Internetul va iesi din prizele electrice multumita tehnologiei PLC.

In sfarsit, statul roman se implica in implementarea Internetului prin cablu electric in tara noastra. Prima localitate care va beneficia de aceasta tehnologie este satul muresean Marasesti. Sistemul ar trebui sa fie gata in noiembrie 2005.

Ministerul Comunicatiilor (MCTI) a lansat ieri o licitatie pentru realizarea unui proiect pilot de introducere a tehnologiei Power Line Communications (PLC), ce va permite furnizarea de servicii de comunicatii prin reteaua electrica de joasa si medie tensiune.

ECHIPAMENTE. Licitatia consta in achizitionarea de echipamente de interconectare la reteaua de linii electrice, terminale telefonice, precum si calculatoare si alte echipamente informatice. Acestea vor fi livrate si instalate in satul Marasesti din comuna Band, judetul Mures.

Data limita pentru depunerea ofertelor este 18 august, iar termenul limita de prestare a serviciilor este de 90 zile de la semnarea contractului. Asta inseamna ca locuitorii din Marasesti ar trebui sa aiba "Internet la priza" pana la sfarsitul lunii noiembrie, anul acesta.

UTIL. "Prin utilizarea PLC se poate valorifica in domeniul comunicatiilor o infrastructura existenta in marea majoritate a locuintelor, cea electrica. Astfel se creaza premisele dezvoltarii serviciului universal de tip acces la punct fix, avand in vedere ca majoritatea locuintelor sunt conectate la reteaua de electricitate", a explicat ministrul Comunicatiilor, Zsolt Nagy.

PLC este o tehnologie care permite accesul la Internet de mare viteza (broadband) si utilizeaza infrastructura de electricitate de tensiune medie si joasa pentru transmisii de voce, date si video. Incepand din 2001, peste 100 de proiecte similare au fost dezvoltate in peste 40 de tari.

CARACTERISTICI TEHNICE
Semnalul de tip broadband este adus pana la un transformator electric prin cablu optic, tehnologii wireless sau linii inchiriate, apoi este transportat prin linii electrice la utilizatorul final. Calea de transmisie spre locuinte este tipica: de la statia de transformare de medie tensiune/joasa tensiune la interfata contorului si apoi distribuita la prizele normale. In continuare, conexiunea la calculator se realizeaza prin modem dedicat. Viteza de transmisie a datelor este de 10-200 mbps. Benzile de frecventa utilizate de tehnologia PLC sunt intre 3-148,5 kHz, pentru aplicatii de banda ingusta si 1-30 MHz, pentru aplicatiile de banda larga.
×
Subiecte în articol: IT