x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Creştere exponenţială a ameninţărilor informatice în 2008

Creştere exponenţială a ameninţărilor informatice în 2008

de Cristian Ionescu    |    27 Feb 2009   •   00:00

Anul 2008 a marcat apariţia unor schimbări majore în modul în care ameninţările informatice sunt create, distribuite şi utilizate.



În paralel cu aceste schimbări a continuat trendul de creştere  a volumului de ameninţări. Potrivit Bitdefender, în 2009 producţia de malware se va menţine pe o curbă ascendentă, exploatând aceleaşi funcţionalităţi Web prin intermediul troienilor, dar şi via ameninţări de tip spyware şi rootkit. Sfârşitul lui 2008 a înregistrat deja o creştere de 460% a infecţiilor ce îşi au originea în mediul Web, asemeni distribuţiei de troieni via spam, care a sporit cu 400%. Cu siguranţă, multe dintre ameninţările existente vor suferi mutaţii semnificative şi upgrade-uri, mai ales în ceea ce priveşte mecanismele de camuflare sau automatizare a procesului de distribuire.

"Clasamentul ameninţărilor software din România confirmă previziunile referitoare la tipurile de riscuri la care se expun utilizatorii autohtoni. Peisajul malware românesc ne arată în primul rând faptul că mulţi dintre beneficiarii accesului la Internet nu sunt protejaţi de nici o soluţie de securitate fiabilă. În al doilea rând, se mai evidenţiază şi o lipsă acută de informare în materie de ameninţări electronice, precum şi absenţa cunoştinţelor minime în ceea ce priveşte prevenirea şi combaterea lor. În al treilea rând, utilizatorii români nu sunt pe deplin conştienţi de pericolele la care se expun şi care, în ultimă instanţă, le-ar putea compromite nu doar datele şi informaţiile, ci chiar întreaga activitate", a declarat Viorel Canja, şeful laboratorului AntiMalware al BitDefender.

×
Subiecte în articol: IT