Cu computerul in poala

Ma intreba zilele trecute un prieten daca sa-si cumpere laptop. Omul nu avea computer si vroia sa invete. Nu prea avea nici bani, dar il lua in rate (cocosatoare si alea). Nu apuc bine sa ma cert cu respectivul, incercind in zadar sa-l conving ca la un sfert din bani poate sa-si ia un PC de birou cel putin la fel de performant, ca ma intalnesc cu alta cunostinta. Cu laptop dat de firma. "Prost rau, frate... De abia mai merge. O sa ne luam altele anul asta!"

Continuind ideea, cam acum un an, ma intrebam, picat ca melancolicul in butoi, ce diferenta este pentru tanti Aglae daca procesorul are 30 de milioane de tranzistori sau 100 de milioane, cand ea nu stie decat sa joace bilute pe computer (de fapt, cei de la Intel spun ca pana in 2010 un procesor de PC - la o frecventa de 30 Ghz - va avea 10 miliarde de tranzistori si va procesa peste 1.000 de miliarde de instructiuni pe secunda). Discutiile de care vorbeam mai sus m-au lamurit. Cam de pe la Pentium III incoace, calculatoarele personale pot sa faca mai mult decat stiu sa le ceara 90 la suta dintre utilizatorii lor. Teoretic, Intel, IBM si tot Taiwanul ar trebui sa traga obloanele sau sa se reprofileze pe prajitoare de paine. Numai ca natura umana nu este condusa intotdeauna de logica in cautarea progresului. Si in planurile cincinale de construire a capitalismului exista o regula de aur, pe care "ai lor" au inventat-o si "ai nostri" o aplica de parca s-au nascut cu ea in brate: nevoia nu se cere singura, nevoia se creeaza.

Cu alte cuvinte, spune-i lui tanti Aglae ca vecina si-a luat un computer "mai mare" si matusica va pune motanul la cura de slabire, isi va amaneta rochia de nunta si se va duce glont la primul ghiseu de rate, sa-si ia un PC "ultimul tip". Si daca asa ar face doar o pensionara cu mintea cusuta in mileuri, as zice ca exista o explicatie. Dar am pretentia ca amicii de care vorbeam sunt oameni responsabili, cu neuroni care inca isi mai dau "Buna ziua". Putini sunt insa cei care pot rezista tentatiei, chit ca le zici ca-si vor blestema zilele, platind la un computer scump cat o masina. Ce daca laptop- ul e doar un computer inghesuit, cu o baterie care tine mai putin ca mobilul si care - odata stricat - se arunca cu totul... Privirile invidioase ale rudelor venite in vizita de Pasti te fac sa uiti ca mai ieri ti-ai pierdut zece pagini de proiect pentru ca jucaria, scumpa de ea, a decis sa se inchida singura.

Dar nu m-am putut supara prea tare pe incapatanatii mei prieteni. In fond, granita dintre consum si progres e mult prea perfida - si nu de azi, de ieri. Daca nu ar fi fost asa, Gates nu ar fi cel mai bogat om din lume si as fi scris acum acest text pe un perforator de cartele. Unde mai pui ca tare greu mi-ar fi fost sa-i montez tastatura aia fara fir pe care o visez...
Ciprian Dudau