x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Dependenţa cronică de jocuri video

Dependenţa cronică de jocuri video

09 Oct 2009   •   00:00

Dependenţa de jocuri video este din ce în ce mai răspândită în rândul tinerilor, este concluzia unui centru de tratament care organizează cursuri de abstinenţă în Marea Britanie.



În condiţiile în care jocurile video devin din ce în ce mai complexe şi recesiunea îi determină pe tot mai mulţi să aleagă să stea acasă, în faţa ecranului computerului, medicii se confruntă cu un număr din ce în ce mai mare de cazuri de persoane dependente de universul online.
 
În circumstanţe extreme, pasionaţii de jocuri video ajung să se detaşeze de existenţa reală şi să uite să mănânce sau să doarmă atunci când se joacă şi interacţionează cu monştri sau vrăjitori. În plus, petrecerea unei perioade excesive de timp în faţa computerului poate conduce şi la probleme de sănătate, cum ar fi cele legate de o poziţie incorectă a corpului.

Broadway Lodge, un centru de reabilitare din Somerset care se ocupă în mod normal de dependenţi de alcool şi de droguri, a tratat recent un tânăr de 23 de ani obsedat de jocuri online.

"Stătea online timp de şapte sau opt ore de fiecare dată. Am dezvoltat pentru el un tratament bazat pe 12 paşi de abstinenţă, însă nu poţi să-i ceri cuiva să nu mai folosească niciodată internetul. Tânărul avea probleme de alimentaţie (...). Acum e mai bine şi dispune de mecanisme pentru a face faţă", a precizat directorul centrului, citat de Guardian.

"Problema nu se limitează numai la copii. Ştim că şi părinţii sunt foarte prinşi de jocurile video. Este un procent mic cel al persoanelor care devin dependente, dar există şi oameni care petrec prea mult timp cu jocurile online. Nu ştiu pe nimeni care să trateze astfel de cazuri (în Marea Britanie - n.r.). Nu există o linie telefonică de ajutor pentru aşa ceva", a adăugat el.

"Nu este un lucru neobişnuit ca jucătorii să fie atât de prinşi de jocurile online încât să uite să mănânce şi să rişte să devină anorexici sau subnutriţi. Poţi juca online împreună cu oameni din întreaga lume, aşa că intervalul orar diferă în funcţie de regiune. În plus, ai o relaţie cu personajele din joc, care îţi dă sentimente artificiale, generate de endorfine, când ai ucis un monstru sau ai rezolvat o problemă", a adăugat un alt specialist al centrului.

Site-ul american Online Gamers Anonymous, clasifică jocurile tip MMORPG (Massively Multiplayer Online Roleplaying Games) drept "cele care creează cele mai multe cazuri de dependenţă".

"Succesul în aceste jocuri depinde foarte mult de timpul pe care îl petreci jucând. Jucătorii care nu petrec mult timp în interiorul jocului rămân în urma celorlalţi, ceea ce îi face să nu se simtă la fel de buni sau că au rămas în urma celorlalţi", menţionează site-ul.

Jocurile MMORPG online "încurajează interacţiunea între jucători şi dezvoltarea de grupuri, permiţându-le să înflorească social online, oferind o scăpare celor care nu au o viaţă socială extrem de bogată", se arată pe pagina electronică.

×