x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Doar cu puterea minţii

Doar cu puterea minţii

de Cristian Ionescu    |    19 Sep 2009   •   00:00
Doar cu puterea minţii
Sursa foto: /CES

Telekinezia e un fenomen paranormal, care presupune influenţarea unor elemente fizice prin mişcarea cu "puterea minţii". Ne-am obişnuit să vedem astfel de abilităţi neobişnuite în filmele de acţiune sau SF, posesorii acestor "puteri" ridicând în aer maşini, avioane sau blocuri. Cu suma de 100 de dolari aţi putea deveni un mic cavaler Jedi, dar pentru început vă puteţi încerca abilităţile cu o bilă de plută.



Printre altele, telekinezia poate fi folosită pentru a muta ori a modifica starea fizică a unui obiect, ori pentru a influenţa diferite sisteme tehnologice. În cadrul CES 2009 (Consumer Electronics Show) a fost anunţat Telekinetic Obstacle Course, din gama MindFlex (Mattel Inc.), iar producătorii s-au ţinut de cuvânt anunţând recent că aparatul va fi disponibil comercial de la 1 octombrie. MindFlex este un joc în care o minge poate fi ridicată şi ghidată printr-un labirint, doar prin puterea de concentrare a unui individ. Aparatul este dotat cu un fel de căşti, similare cu cele audio, care se fixează pe părţile laterale ale capului, deasupra urechilor. Acestea captează undele Theta produse de creier, proces similar cu tehnologia de monitorizare EEG, utilizată de personalul medical.

Relaxat, dar nu foarte În cazul în care jucătorul este prea crispat sau prea destins, aparatul nu va fi capabil să interpreteze corect activitatea cerebrală, iar utilizatorului îi va fi imposibil să ghideze bila, întrucât MindFlex presupune coordonarea cu ochii. După ce condiţia a fost îndeplinită, "căştile" trimit un semnal wireless, în funcţie de comenzile mentale, către cea de-a doua componentă, un agregat ce conţine un receptor şi un dispozitiv care asigură un jet de aer, pentru a mişca o bilă în plan vertical sau orizontal. În funcţie de comenzi, care controlează fluxul de aer, bila se va deplasa vertical. Însă jocul nu este controlat numai de puterea minţii. Este necesară şi interacţiunea fizică cu unele componente, în scopul de a muta bila printr-unul dintre cele opt obstacole cu care este dotat dispozitivul. Acestea pot fi cercuri, coşuri sau tobogane. Bineînţeles, obstacolele pot fi schimbate.

MindFlex poate fi folosit de toate persoanele cu vârsta de peste 8 ani, este alimentat de cinci baterii C şi trei baterii AAA şi va fi pus în vânzare pentru aproape 100 de dolari.

×
Subiecte în articol: high-tech