Alexander Adamescu este noul preşedinte al Consiliului de Administraţie al retailerului de electrocasnice şi IT&C, Flamingo, după ce Dragoş Cincă a renunţat la funcţie. Compania a anunţat că acţiunile deţinute de fondul de investiţii QVT Fund, reprezentând 22% din acţiunile Flamingo, au fost transferate către un fond străin.
QVT Fund a vândut, luni, printr-o tranzacţie specială, toate acţiunile pe care le avea la Flamingo International pentru 5,1 milioane lei. Ieşirea QVT Fund din acţionariatul Flamingo a venit după o serie de litigii cu ceilalţi acţionari ai companiei.
Unul dintre cei mai mari cumpărători ai acţiunilor de pe piaţa principală a fost fondul de investiţii Neole Limited, înregistrat în Cipru şi despre care surse din piaţă spun că ar fi controlat de fondatorul Flamingo, Dragoş Cincă. Fondul a cumpărat acţiuni reprezentând 1,15% din titlurile retailerului.
Cincă deţinea 25,19% din titlurile Flamingo, fiind astfel cel mai mare acţionar al companiei. În structura acţionariatului se mai regăsesc omul de afaceri Dan Adamescu, care deţine indirect, prin Nova Trade, 17,5% din titluri, Alexandru Ion ţiriac (5,12%) şi Flanco Holding, cu mai puţin de 5% din capital.
“Sincronizat cu structura acţionarială actuală, consider că un nou ciclu de dezvoltare a societăţii trebuie început de către un nou preşedinte. Predau aşadar ştafeta domnului Alexander Adamescu convins că perioada cea mai dificilă a fost depăşită şi că există toate premisele ca grupul Flamingo să preia poziţia de lider de piaţă într-un orizont de cel mult 3 ani.” a declarat Dragoş Simion.
Citește pe Antena3.ro