x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Google este sigură în proporţie de "99,9%" că va închide motorul Google China

Google este sigură în proporţie de "99,9%" că va închide motorul Google China

15 Mar 2010   •   00:00

Reprezentanţii Google au declarat, azi, că încă discută cu guvernul chinez despre problema cenzurării site-ului în limba chineză al companiei şi că este posibil ca în curând să îşi închidă operaţiunile din această ţară, informează Reuters.

Reprezentanţii Google, cel mai mare motor de căutare la nivel global, discută de circa două luni cu guvernul de la Beijing despre cenzura conţinuturilor online.

Eric Schmidt, CEO al companiei, a declarat, săptămâna trecută, că speră să anunţe curând rezultatele discuţiilor cu oficialii chinezi despre posibilitatea de a le oferi celor 384 de milioane de internauţi din China rezultate necenzurate ale căutărilor online.

Mulţi experţi de pe piaţa media sunt de părere că Partidul Comunist Chinez nu va face un compromis în ceea ce priveşte cenzura. Potrivit Financial Times, discuţiile dintre Google şi guvernul chinez au ajuns într-un impas şi compania americană este sigură în proporţie de "99,9%" că va închide motorul Google.cn.

"Noi am crezut întotdeauna că, din moment ce Google a anunţat că nu va mai tolera cenzura, este aproape imposibil să dea înapoi sau să îşi schimbe planul în cazul în care guvernul nu acceptă poziţia lor", a declarat Mark Natkin, Managing Director al companiei de consultanţă Marbridge Consulting, care are sediul la Beijing.

Un purtător de cuvânt al Google a declarat, azi, că discuţiile cu oficialii chinezi nu s-au încheiat, dar a specificat că grupul american este hotărât să nu mai accepte cenzura.

"Am fost foarte clari când am spus că nu vom mai accepta cenzura rezultatelor de pe motorul nostru de căutare. Discutăm cu reprezentanţii guvernului chinez, dar nu vom face comentarii despre asta", a declarat purtătorul de cuvânt al Google.

Pe site-ul Xinhua, agenţia de presă oficială a Chinei, a fost publicat un material care sugerează că închiderea operaţiunilor Google din China este un fapt sigur.

"Planeta nu se va opri din rotaţie doar pentru că Google se retrage. Internauţii chinezi vor rămâne online şi fără Google. În trecut, internetul s-a dezvoltat foarte bine fără Google şi se va dezvolta la fel de sănătos şi fără Google", se precizează în materialul agenţiei.

×
Subiecte în articol: IT