Google foloseşte uriaşa bază de date proprie privind shopping-ul online pentru a construi "Google Price Index", un serviciu care ar indica preţurile şi implicit inflaţia din diferite ţări şi regiuni ale lumii şi ar putea reprezenta o alternativă la statisticile oficiale, potrivit Financial Times, citat de Mediafax.
Proiectul, dezvoltat de economistul şef al Google, Hal Varian, arată că datele economice pot fi centralizate mult mai rapid folosind surse online. Statisticile oficiale privind inflaţia (indicele preţurilor de consum) sunt colectate "manual" din magazine şi apar lunar, cu o întârziere de câteva săptămâni faţă de perioada analizată.
Varian a arătat însă, în cadrul unei prezentări susţinute luni seară la Denver, că GPI este în lucru şi că Google nu a decis încă dacă îl va lansa ca serviciu disponibil publicului.
Economistul Google a subliniat totodată că GPI nu reprezintă un înlocuitor direct al inflaţiei oficiale, deoarece gama de produse comercializate pe internet este diferită de cea regăsită în întreaga economie. Spre exemplu, piaţa rezidenţială influenţează inflaţia din Statele Unite în proporţie de 40%, ponderea fiind însă de numai 18% în cazul indicelui Google.
Totuşi, în cazul bunurilor care se tranzacţionează în volume similare atât online, cât şi prin comerţul tradiţional, Varian notează că cei doi indici sunt "destul de bine corelaţi".
Extrapolând, el a discutat alte proiecte care folosesc datele din motorul de căutare al Google pentru prognoze economice. Economistul şef al Google a afirmat că lucrează la "anticiparea prezentului", adică determinarea unor indicatori economici în timp real, cu mult înainte de publicarea datelor oficiale.