Comisia Europeană a avertizat Guvernul că va trece la a doua fază a procedurii de infringement pentru neîndeplinirea obligaţiilor în domeniul comunicaţiilor, dacă ordonanţa privind înfiinţarea ANCOM, pentru care Executivul a garantat cu majoritatea parlamentară, nu este aprobată rapid de Senat.
Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a fost înfiinţată de Guvern în luna martie, după ce Comisia Europeană a atenţionat România că decizia fostului Cabinet de a demite preşedintele autorităţii naţionale de reglementare şi de a restructura instituţia reprezintă o gravă încălcare a independenţei acestui organism.
În noua structură, autoritatea de reglementare în domeniu va funcţiona sub control parlamentar, cu o conducere numită de şeful statului la propunerea Guvernului. Ordonanţa a fost transmisă Parlamentului spre dezbatere şi aprobare, a fost adoptată de Camera Deputaţilor, dar nu a primit un număr suficient de voturi şi pentru avizul Senatului. Proiectul de lege pentru aprobarea ordonanţei de urgenţă urmează să fie reintrodus pe ordinea de zi a plenului Senatului, la o dată decisă de Biroul Permanent.
Potrivit Mediafax, directorul general al Directoratului pentru Societatea Informaţională din cadrul Comisiei Europene, Fabio Colasanti, a contactat telefonic autorităţile române şi a avertizat că întârzierea în adoptarea legii de aprobare a ordonanţei "împinge Comisia să treacă în a doua fază a procedurii de infringement".
A doua etapă a acestei proceduri presupune transmiterea unui aviz motivat, înainte ca dosarul să fie transmis Curţii Europene de Justiţie. Reprezentanţii Comisiei Europene au solicitat la început ca actul normativ de înfiinţare a ANCOM să reprezinte o lege aprobată de Parlament şi nu o ordonanţă de urgenţă, ca în cazurile care au atras sancţiunea CE, dar Guvernul a insistat pentru ordonanţă de urgenţă.
"Partea română a reuşit să explice Comisiei Europene urgenţa adoptării noului act normativ motivând situaţia incertă de la nivelul pieţei telecomunicaţiilor din România, ca urmare a declanşării procedurii de infringement, existând pericolul ca actele adoptate de către fosta Autoritate să nu mai fie luate în considerare de către operatori, din cauza iminentei modificări legislative. Această motivare a fost acceptată numai împreună cu scrisoarea primului-ministru, prin care se garantează faptul că actul normativ nu va suferi modificări în viitorul apropiat prin intermediul altor ordonanţe de urgenţă", se arată în documentul oficial.
Sursa citată relevă totodată că un alt motiv pentru care Comisia Europeană a acceptat soluţia ordonanţei de urgenţă a fost că "Guvernul beneficiază de o puternică susţinere parlamentară, fapt ce îi va permite să adopte de urgenţă legea de aprobare a ordonanţei".
În urma avertismentului transmis de Comisia Europeană privind declanşarea celei de-a doua etape a procedurii de infringement, s-a stabilit ca ministrul Comunicaţiilor să iniţieze demersuri pe lângă Senat pentru urgentarea aprobării ordonanţei de urgenţă.
Ministrul va pleca la Bruxelles, la începutul lunii octombrie, pentru a clarifica împreună cu oficialii CE şi "ultimele aspecte divergente".
Citește pe Antena3.ro