x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Info

Info

14 Iun 2005   •   00:00
ORACLE ACHIZITIONEAZA TIMESTEN. Oracle va achizitiona firma TimesTen, un furnizor privat de software pentru management in timp real de date, incheierea tranzactiei urmand a se realiza pana la sfarsitul lunii iulie, informeaza compania. Oracle este cea mai importanta companie de software pentru mediul enterprise din lume. TimesTen ofera infrastructura software pentru managementul evenimentelor, tranzactiilor si datelor utilizate de aplicatii. Companiile isi extind infrastructura software cu produsele TimesTen pentru a furniza sisteme care sa raspunda instantaneu, sa fie scalabile si disponibile permanent.

APLICATII VERITAS PE AMD OPTERON. Veritas Software a anuntat extinderea aplicatiilor sale de stocare, a produselor de management al datelor si a serverelor pentru a fi suportate de serverele bazate pe procesoare AMD Opteron. Sistemele care opereaza cu ajutorul procesoarelor AMD Opteron ofera acum un raport de performanta/pret mai bun si motiveaza clientii sa investeasca in servere pe 64 biti pentru a rula aplicatii pe 32 biti. O data cu anuntarea suportului acordat de catre Windows Server 2003 X64 Edition pentru tehnologia AMD64, utilizatorii vor putea sa ruleze aplicatii pe 64 biti fara a fi nevoie sa isi sacrifice investitiile deja facute in hardware pentru sistemele bazate pe procesorul AMD Opteron.

NOI RESURSE DE NUMEROTATIE. Autoritatea Nationala de Reglementare in Comunicatii a acordat licente de utilizare de numere nationale companiilor Media Sat si Mobimax Servicii. Astfel, Media Sat a primit 1.000 de numere nationale nongeografice, care vor fi utilizate pentru oferirea de servicii din categoria divertisment adulti. Mobimax a primit 410.000 de numere nationale geografice pentru servicii de telefonie fixa cu o arie de utilizare nationala. Companiei i-au fost alocate cate 1.000 de numere pentru servicii diverse furnizate prin intermediul numerelor verzi, numerelor de acces universal, al cartelelor preplatite si al cartelelor virtuale, precum si pentru servicii de televotare si de acces la retele de date si Internet.

De asemenea, societatea a primit si cate 1.000 de numere pentru servicii cu tarif special (servicii din categoria divertisment, jocuri, concursuri telefonice, informatii generale, de afaceri si de marketing, divertisment adulti).

×
Subiecte în articol: IT servicii