Comisia Europeană a solicitat ieri Autorităţii Naţionale pentru Comunicaţii să alinieze tarifele de interconectare ale operatorilor Vodafone, Orange, Cosmote şi Zapp, la nivelul de 5,03 Eurocenţi/min, începând cu data de 1 aprilie 2009, tarife pe care operatorii şi le percep reciproc pentru conectarea apelurilor la reţelele lor.
În scrisoarea Comisiei se recunoaşte scăderea la "cote rezonabile" a tarifelor practicate de primii doi cei mai mari operatori (5,03 eurocenţi pe minut) şi se menţionează că, în absenţa unor diferenţe obiective de cost, aceste tarife intermediare ar trebui să se aplice, de asemenea şi celorlalţi operatori, cât mai repede posibil. Ca parte a costului unui apel telefonic efectuat între clienţii unor operatori diferiţi, tarifele de terminare a apelurilor sunt incluse în toate facturile telefonice şi, în consecinţă, sunt plătite de clientul care a iniţiat apelul. La data de 28 ianuarie 2009, ANC a notificat Comisia Europeană cu privire la propunerea sa de a reglementa piaţa serviciilor de terminare a apelurilor de voce în reţelele individuale de telefonie mobilă din România, adica nivelul tarifelor de terminare a apelurilor mobile.
Ca urmare, ANC a definit cinci pieţe distincte ale serviciilor de terminare a apelurilor de voce, care corespund reţelelor de telefonie mobilă ale operatorilor activi în România, şi anume Vodafone România, Orange România, Cosmote RMT, Telemobil şi RCS & RDS. În ceea ce priveşte Vodafone România şi Orange România, ANC a propus impunerea unui tarif mediu maxim de terminare a apelurilor, de 5,03 eurocenţi pe minut. În cazul celorlalţi operatori, ANC a propus o reducere treptată, cu tarife diferenţiate până la data de 1 iulie 2010, când Cosmote şi Telemobil vor percepe tariful de 5,03 eurocenţi pe minut şi RCS & RDS va aplica un tarif de 5,6 eurocenţi pe minut. Aceste tarife vor fi cu aproximativ 30% mai reduse decât cele percepute în prezent. Potrivit ANC, reglementarea inegală a tarifelor de terminare a apelurilor este temporară şi va fi înlocuită de o una egală în cursul anului 2010, odată ce modelul orientat către costuri va fi definit, pe baza viitoarei recomandări a Comisiei.
Reacţii
VodafonePotrivit Vodafone România, "Scrisoarea reconfirmă că decizia ANC de a stabili tarife diferenţiate pentru operatori, este considerată discriminatorie şi intră în contradicţie cu recomandările Comisiei. Sperăm că conducerea ANC va pune în practică cerinţele Comisiei Europene, în termenul solicitat, arătând astfel că nu favorizează anumiţi operatori în detrimentul altora, din motive lipsite de transparenţă, şi de aceea interpretabile".
Orange
"Scrisoarea CE confirmă corectitudinea principiului simetriei tarifelor de interconectare şi recunoaşte absenţa oricăror argumente care să justifice existenţa unor diferenţe între operatorii din România. Contrar poziţiei ANC, Orange a susţinut încă de la început principiul simetriei tarifelor, deoarece a considerat că acesta este în beneficiul utilizatorilor finali. Ca atare, considerăm că mesajul CE este clar iar ANC va trebui să-l respecte începând cu 1 aprilie 2009, pentru ca niciun operator să nu fie favorizat în detrimentul altora".
Cosmote
Dacă reacţiile Vodafone şi Orange sunt similare, reprezentanţii Cosmote susţin exact opusul: "În ceea ce priveşte scrisoarea de răspuns a Comisiei Europene la procedura de consultare europeană a ANC, susţinem că, pentru a permite existenţa în România a unui al treilea operator puternic, capabil să concureze eficient pe piaţa de telecomunicaţii, ANC trebuie să implementeze decizia, asa cum aceasta a rezultat în urma consultării efectuate la nivel naţional, iar proiectul de Decizie al ANC de a implementa scăderea graduală a tarifelor de interconectare pentru toţi operatorii mobili, în baza unui plan bine determinat, este în conformitate cu cele mai recente reglementări ale Comisiei Europene, având drept scop încurajarea concurenţei pe piaţa de telecom, în beneficiul utilizatorilor finali".
Zapp
Operatorul Zapp susţine punctul de vedere al ANC cu tarifarea treptată, motivând atât prin investiţiile în reţeaua 3G, cât şi prin costuri mai mari în operarea CDMA decât cei cu GSM.
"Declaraţiile oficialilor Comisiei şi textul adresei nu trebuie citite selectiv, în sensul că principiul simetriei şi principiul orientării pe costuri sunt benefice şi ignorând precizarea că principiul simetriei trebuie aplicat în absenţa unor diferenţe obiective de cost(...)În cazul Telemobil (Zapp), diferenţele sunt justificate şi prin faptul că Telemobil a obţinut de curând o licenţă 3G care prevede dezvoltarea unei reţele la nivel naţional, având obligaţii de acoperire neimpuse operatorilor GSM duopolişti. Zapp nu beneficiază de avantajele operatorilor GSM care utilizează suplimentar un spectru mai eficient din punct de vedere al propagării radio, în benzile de 900/1800 de MHz. Principiul simetriei nu trebuie să fie decalat faţă de principiul orientării pe costuri, cu atât mai mult cu cât nerespectarea principiului orientării pe costuri este transformat într-o armă de către operatorii GSM, pentru menţinerea cotelor de piaţă".
ANC
Potrivit lui Liviu Nistoran, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Comunicaţii, CE poate emite opinii şi recomandări dar nu are drept de veto, decizia aparţinând autorităţilor româneşti.
"Conform art.7 din Directiva Cadru, Comisia poate emite opinii şi recomandări cu privire la proiectele autorităţilor naţionale de reglementare, dar nu are drept de veto pe proiectele care privesc impunerea de obligaţii în sarcina operatorilor. Decizia aparţine autorităţilor naţionale", a concluzionat Nistoran. Totuşi, ANC va "analiza punctul de vedere al Comisiei şi implicaţiile acestuia asupra pieţei de telefonie mobilă din România".
Citește pe Antena3.ro