x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Între “legea Big Brother” si procedura de infringement

Între “legea Big Brother” si procedura de infringement

de Alexandru Radescu    |    09 Oct 2009   •   00:00

Ministerul Comunicaţiilor va analiza decizia de neconstituţionalitate a legii privind reţinerea datelor din comunicaţii pentru a identifica posibilitatea de reglementare a situaţiei în vederea evitării începerii procedurii de infringement pentru România.



Curtea Constituţională a constatat, joi, că este neconstituţională Legea 298/2008 privind reţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului sau de reţele publice de comunicaţii.

În acest context, Ministerul Comunicaţiilor a declarat azi că se va consulta cu serviciile Comisiei Europene pentru a analiza situaţia creată, în vederea “identificării posibilelor soluţii pentru ca legislaţia românească să fie conformă cu acquisul comunitar”.

În februarie, Guvernul a decis amânarea aplicării Legii privind reţinerea datelor până la 31 decembrie şi promovarea, în acest interval, a unei ordonanţe de urgenţă.

Conform Legii nr. 298/2008 operatorii de telefonie fixă şi mobilă sunt obligaţi să stocheze pentru şase luni anumite date despre apelurile din reţea şi să le pună la dispoziţia autorităţilor competente în activităţile de cercetare, de descoperire sau de urmărire a infracţiunilor grave.

×