x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Microsoft atacă GPS-urile open-source

Microsoft atacă GPS-urile open-source

de Cristian Ionescu    |    27 Feb 2009   •   00:00

Microsoft a depus o plângere penală la tribunalul din Washington şi la Comisia de Comerţ Internaţional împotriva producătorului de dispozitive GPS cu sistem de operare Linux, TomTom.



Motivul principal al plângerii constă în presupusa încălcare a dreptului de proprietate intelectuală de către producatorul de GPS-uri, prin genul de software pe care dispozitivele îl conţin şi modul în care sunt administrate acestea, prin interfeţele specifice. Mai exact, Microsoft susţine că are brevete pentru software-ul folosit de TomTom şi pentru unele funcţionalităţi cum ar fi : conectivitatea wireless dintre emiţătorul şi receptorul dispozitivului GPS, algoritmii care ajută la generarea direcţiilor de mers, interfaţa de operare a sistemului şi tehnologia care stă la baza acesteia. În urma acestui demers, comunitatea Linux a avut o reacţie puternică, susţinând că gigantul software s-a întors la vechile practici, de a ataca tot ce înseamnă Linux şi open-source. Prin acest proces, Microsoft încearcă să obţină banarea importurilor şi a vânzărilor de dispozitive GPS TomTom din Statele Unite.

×
Subiecte în articol: IT