x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Noul şef al Xerox România va încerca să tripleze afacerile subsidiarei locale

Noul şef al Xerox România va încerca să tripleze afacerile subsidiarei locale

de Cristian Ionescu    |    26 Aug 2009   •   00:00

Directorul general al Xerox România şi Republica Moldova, Petr Sichrovsky, va încerca să repete performanţele obţinute la conducerea subsidiarelor grupului american din Cehia şi Slovacia, unde a reuşit, în patru ani, să tripleze afacerile.



Sichrovsky a afirmat că nu va aduce schimbări majore în strategia pusă în practică de predecesorul său, urmând s-o adapteze şi s-o modifice acolo unde consideră că pot fi aduse îmbunătăţiri.

"Sunt o persoană optimisă şi voi încerca să repet performaţele obţinute la conducerea Xerox Cehia şi Slovacia pe pieţele României şi Republicii Moldova. Fără îndoială, este un obiectiv foarte curajos. Voi aduce pe piaţa locală experienţa acumulată la conducerea Xerox Cehia şi Slovacia şi voi modifica strategia preluând părţile bune puse în practică de predecesorul meu", a declarat şeful Xerox România şi Republica Moldova, Petr Sichrovsky.

La nivelul anului 2008, Xerox România şi Republica Moldova a consemnat venituri de peste 72 milioane de dolari, în creştere de 18% faţă de 2007, pe fondul orientării afacerilor către serviciile de management al documentelor şi către echipamentele multifuncţionale laser de capacitate mare.

Sichrovsky l-a înlocuit, la 1 august, pe Marius Perşinaru la conducerea Xerox România şi Republica Moldova, avansat pe poziţia de vicepreşedinte operaţional în cadrul unei divizii regionale a grupului american.

×