Operatorii telecom din România consideră că reducerea agresivă a tarifelor de interconectare, anunţată de Autoritatea de Reglementare în Comunicaţii, va conduce la o diminuare majoră a fondurilor disponibile în industrie pentru investiţii.
Arbitrul telecom a propus ca de la 1 ianuarie 2014 tariful maxim pentru terminarea apelurilor la puncte fixe să scadă de la 0,67 eurocenţi/minut la 0,15 eurocenţi/minut, iar tariful maxim pentru terminarea apelurilor la puncte mobile de la 3,07 eurocenţi la 0,86 eurocenţi/minut. Tariful de interconectare este un detaliu cheie în preţul final al apelurilor telecom.
“Pe o piaţă foarte competitivă unde preţurile oferite utilizatorilor finali sunt deja printre cele mai scăzute din Europa, aceste descreşteri extrem de abrupte ale tarifelor de terminare a apelurilor pot avea un impact semnificativ pe termen lung asupra industriei şi pieţei în ansamblu, nu neapărat în beneficiul consumatorilor. Măsurile propuse de ANCOM vin într-o perioadă în care operatorii trebuie să facă eforturi pentru asigurarea resurselor financiare necesare pentru dezvoltarea rețelelor fixe şi mobile (spre exemplu 4G). Reducerea agresivă a tarifelor de interconectare va conduce la o diminuare majoră a fondurilor disponibile în industrie pentru investiţii şi, prin urmare, va afecta negativ evoluţia pe termen lung a acestui sector", au precizat pentru Jurnalul Naţional, oficialii Romtelecom si Cosmote.
Orange România
“Ne dorim ca ANCOM sa stabilească tarife de terminare echilibrate, care să acopere costurile operatorilor de comunicatii şi care sa îi încurajeze să continue investiţiile în dezvoltarea unor reţele tot mai eficiente şi în furnizarea de noi servicii”.
Tariful de terminare reprezintă preţul plătit pe piaţa de gros de un furnizor de servicii de telefonie operatorului în reţeaua căruia sunt terminate apelurile efectuate de proprii utilizatori. Întrucât acest preţ se regăseşte în tariful perceput utilizatorului final care iniţiază apelul, practicarea unor tarife de terminare excesive în raport cu costurile furnizării eficiente a serviciilor poate prejudicia concurenţa la nivelul pieţei de telefonie şi denaturează comportamentul de consum al utilizatorilor.
„Tarifele de interconectare rămân cheia competiţiei în telecom. Pe piaţa de terminare fiecare operator are un monopol natural şi de aceea este nevoie să reglementăm aceste tarife, iar datele din piaţă demonstrează că nivelurile stabilite de ANCOM în ultimii 10 ani au stimulat concurenţa, inovaţia şi investiţiile în piaţa de comunicaţii din România. Sub presiunea concurenţei, tarifele medii pentru apeluri au scăzut de 7 ori, iar consumul a crescut exponenţial”, a declarat ieri Cătălin Marinescu, preşedintele arbitrului telecom.