Deutsche Telekom şi France Telecom intenţionează să combine reţelele din Austria şi România pentru a reduce costurile, potrivit publicaţiei germane Handelsblatt.
„În actualul context, Orange România va beneficia în mod direct de parteneriatele strategice agreate la nivelul companiilor-mamă şi în mod particular de colaborarea între FT şi DT”, ne-a declarat Mădălina Suceveanu, Chief Technical Officer Orange România. „Primul pas a fost făcut acum câţiva ani prin folosirea în comun a infrastructurii de telecomunicaţii în anumite zone ale reţelei şi a implicat colaborări cu principalii jucători mobili”, a precizat reprezentantul companiei.
Deutsche Telekom deţine 30% din acţiunile grupului elen OTE, care controlează pe piaţa românească Romtelecom, Cosmote şi Germanos. În luna noiembrie a anului trecut, Ministerul Comunicaţiilor din România a anunţat că intenţionează să vândă către OTE acţiunile pe care statul le mai deţine la Romtelecom sau să le scoată pe bursă. Ministrul Vreme estima la suma de un miliard de euro pachetul de 46% din acţiunile deţinute la Romtelecom.
În Marea Britanie, cele două companii telecom au format un joint-venture şi tocmai au ajuns la un acord pentru a dezvolta împreună o reţea 4G în Polonia. Reprezentanţii Orange România ne-au precizat că nu se pune problema unei fuziuni, ci doar o mai bună exploatare a infrastructurii, a reţelelor.