x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget "Piraţii” suedezi vor în Parlamentul European

"Piraţii” suedezi vor în Parlamentul European

de Cristian Ionescu    |    14 Mar 2009   •   00:00

"Partidul Piraţilor Suedezi", un grup de utilizatori care militează pentru descărcarea gratuită a muzicii şi filmelor de pe Internet, şi-a anunţat participarea la alegerile pentru Parlamentul European, relatează publicaţia electronică EUObserver.



Platforma electorală a formaţiunii se bazează pe trei principii: reformarea legii drepturilor de autor, eliminarea sistemului de patentare şi asigurarea respectării dreptului cetăţenilor la intimitate. "Lupta pentru intimitatea noastră şi vânătoarea persoanelor care partajează fişiere (pe Internet) se poartă la Bruxelles. Din acest motiv vrem să ajungem acolo", a declarat preşedintele partidului, Rickard Falkvinge.

În 2006, în urma promulgării unei legi care interzice descărcarea de pe Internet a materialelor cu drepturi de autor, precum muzică şi filme, un grup de internauţi din Suedia a decis să formeze o formaţiune politică, strângând peste 4.000 de semnături în primele 24 de ore de la lansare. O listă cu posibili europarlamentari a fost întocmită, iar oficialii partidului sunt convinşi că au şanse să câştige un loc în Parlamentul European. Numărul membrilor "Partidului Piraţilor" l-a depăşit deja pe cel al partidelor ecologiste şi de stânga, în vreme ce organizaţia de tineret a acestuia "Piraţii Tineri", a devenit cea de-a doua organizaţie de tineret ca dimensiune din ţară. Formaţiunea are nevoie de circa 100.000 de voturi pentru a depăşi pragul electoral de patru la sută în alegerile din Suedia, un număr de voturi pe care conducerea partidului consideră că îl poate obţine făcând apel la cei care nu se duc să voteze, dar care au un punct de vedere referitor la libertăţile de pe Internet (studenţi, în special cei de la universătiţile tehnice).

×
Subiecte în articol: IT