x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Proiectăm în... Full HD

Proiectăm în... Full HD

de Cristian Ionescu    |    13 Dec 2009   •   00:00
Proiectăm în... Full HD

Toată lumea se gândeşte la proiectoare ca fiind deja o banalitate, folosite mai ales la întrunirile sau prezentările firmelor, pentru afişat grafice, cifre, imagini sau filme de prezentare. Le mai putem folosi şi la altceva? Evident că da, cu ceva bani, voinţă şi originalitate.



Epson EH-TW2900 este un proiector relativ nou, fiind disponibil din luna octombrie 2009, având capabilităţi Full HD şi o rezoluţie recomandată de 1.920x1.080. Zic recomandată, pentru că sistemul de operare Windows 7 Home Premium, în cazul de faţă rulând pe un laptop Sony VAIO NW, ţi-o recomandă automat ca fiind cea indicată, nemaifiind necesară o bătaie de cap în plus. Pregătirea proiectorului este destul de simplă, dacă ne referim la cablul de alimentare şi cel de conectare (VGA în cazul nostru), însă partea mai dificilă abia acum urmează. Pornirea proiectorului este şi ea o experienţă plăcută, prin zgomotul redus (22dB) şi timpul necesar afişării imaginii (aproximativ 15-20 de secunde). Totuşi, reglarea cadrului şi a imaginii propriu-zise îţi rezervă câteva surprize, în sensul că nu te aştepţi s-o faci fizic, din lentilă. De ce? Proiectorul este dotat cu un sistem digital şi telecomandă. Butoanele de meniu sunt amplasate în partea lateral stânga, grupate spre spatele aparatului, şi au funcţionalităţi exclusive de setări avansante, cum ar fi: culori, aspect, luminozitate, contrast etc. Telecomanda are aceleaşi funcţionalităţi şi este mai indicată folosirea acesteia, nemaifiind necesară butonarea fizică a proiectorului. Însă mărimea sau focus-ul imaginii proiectate nu pot fi reglate nici din telecomandă, nici din butoanele de pe proiector, fiind necesară reglarea mecanică a lentilelor, pe stilul vechi, prin rotirea stânga-dreapta, a două cerculeţe de control de pe lentile. Controlul pe verticală şi orizontală a imaginii iarăşi nu poate fi setat din telecomandă sau din butoane, fiind necesară din nou reglarea mecanică a altor două rotiţe, amplasate pe carcasa proiectorului, deasupra lentilelor. Un element care ar putea fi considerat un inconvenient este modalitatea de evacuare a căldurii. Degajarea se face prin partea din faţă a proiectorului, aerul cald fiind direcţionat spre dreapta. În cazul în care faci neinspirata alegere să te poziţionezi chiar şi la un metru pe direcţia fluxului de aer cald, disconfortul este evident. Producătorul recomandă ca suprafaţa de proiecţie să fie albă, gri sau pe un ecran special, pentru o mai bună afişare a culorilor, însă şi pe verde deschis (pe care s-a efectuat testul) arată destul de bine. Preţul nu este unul astronomic, însă, dacă eşti obişnuit cu un anumit nivel de confort, poate fi acceptabil. Jocuri, filme, imagini, meciuri de fotbal, absolut tot ce înseamnă multimedia, îţi provoacă reacţii interesante, iar în final un pic de dependenţă, revenirea la ecranul televizorului sau monitorului de PC, părându-ţi un fel de involuţie.

EPSON EH-TW2900
Rezoluţie: Full HD 1.920x1.080p
Contrast: 18000:1
Luminozitate: 1.600 lumeni
Conectivitate: DVD/Blu-ray player, TV Tuner digital, sisteme home-cinema
Port: 2xHDMI 1.3 (procesare video 1.080p)
Zoom optic: 2.1x
Preţ estimativ: 1.199 de euro (TVA inclusă)

×
Subiecte în articol: gadget