x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget IMPRESIONANT! Cum pregateste NASA explorarea Spatiului Cosmic (VIDEO)

IMPRESIONANT! Cum pregateste NASA explorarea Spatiului Cosmic (VIDEO)

26 Mar 2015   •   19:10
IMPRESIONANT!  Cum pregateste NASA explorarea Spatiului Cosmic (VIDEO)

NASA a publicat mai multe detalii din proiectul sau Asteroid Redirect Mission (ARM), primul pas pregatit pentru misiunea cu echipaj uman care va parasi Terra pentru a explora planeta Marte.

Intr-o prima etapa, estimata de specialistii agentiei spatiale americane sa dureze circa sase ani, o nava spatiala fara echipaj uman va avea misiunea de a desprinde o bucata dintr-un asteroid din apropierea Pamantului pe care urmeaza sa o plaseze, cu ajutorul unor brate robotice, pe o orbita in jurul Lunii. Bucata de asteroid va fi explorata de astronauti

La mijlocul deceniului urmator este preconizata lansarea misiunii navei spatiale Orion, care va avea la bord doi astronauti, care vor explora bucata de asteroid ce va orbita in jurul Lunii. Aceasta misiune cu echipaj uman va testa capacitatea si tehnologiile ce vor fi folosite in viitor pentru explorarea Spatiului, inclusiv a planetei Marte.
Vor fi testate noi tipuri de costume spatiale, construite special pentru misiuni de lunga durata in Spatiu, noile tehnologii inovative ale senzori cu care va fi echipata nava spatiala Orion si sistemul de andocare care va conecta Orion de instalatia robotica ce a plasat bucata de asteroid pe orbita Lunii.
De asemenea, mostrele colectate de pe bucata de asteroid vor oferi cercetatorilor informatii importante despre formarea sistemului nostru solar, precum si detalii pentru companiile interesate in exploatarea minereurilor aflate in compozitia acestor corpuri ceresti.

NASA a declarat ca numele asteroidului care va furniza materialul ce va orbita in jurul Lunii va fi cunoscut nu mai devreme de 2019, cu aproximativ un an inainte de lansarea misiunii.
Pana in acest moment au fost selectati trei candidati: Itokawa, Bennu and 2008 EV5 — urmand a li se adauga inca unul sau doi potentiali concurenti pentru desfasurarea misiunii.

Misiunea ARM va servi si la testarea unei noi tehnici de alegere a traiectoriei si a navigatiei in Spatiu si sistemul de propulsie cu energie solara - Solar Electric Propulsion (SEP) – despre care se spune ca va avea capacitatea de a furniza in mod eficient energia necesara navei spatiale si deplasarii unei incarcaturi impresionante. De asemenea, se preconizeaza ca nave spatiale ce vor avea instalat acest tip de generator de energie, SEP, vor pozitiona in Spatiu, sau pe Luna, cargo-uri si alte vehicule spatiale necesare misiunii umane catre Marte sau catre alte planete.

De asemenea, ARM va avea si o componenta in care se va studia tehnici de protectie a Pamantului impotriva unui potential impact cu un asteroid, prin deturnarea cursului acestora.





×