Fondul de investiţii QVT Fund a vândut printr-o tranzacţie specială, toate acţiunile pe care le avea la Flamingo International (FLA), pentru suma de 5,1 milioane lei, potrivit unei raportări remise BVB de intermediarul operaţiunii, firma de brokeraj KBC Securities.
QVT Fund avea 21,96% din acţiunile retailerului IT, electronice şi de electrocasnice. Titlurile au fost vândute la preţul de 0,03 lei, similar cu ultima cotaţie a acţiunilor din şedinţa de vineri, de 0,03 lei. Cumpărătorul acţiunilor nu a fost anunţat.
Ieşirea QVT Fund din acţionariatul Flamingo a venit după o serie de litigii cu ceilalţi acţionari ai companiei. Fondul de investiţii a cerut, în luna iulie, dizolvarea Flamigo, însă solicitarea a fost respinsă în august de ceilalţi acţionari ai companiei. Acţionarii au aprobat atunci lansarea unei emisiuni de obligaţiuni în valoare de cel mult 29 milioane lei, pentru susţinerea activităţii companiei. Obligaţiunile ar putea să fie convertite în acţiuni, la scadenţă, la cererea posesorului. QVT Fund a atacat ulterior deciziile AGA în instanţă.
Citește pe Antena3.ro