x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget RCS&RDS, în topul reclamaţiilor

RCS&RDS, în topul reclamaţiilor

de Alexandru Radescu    |    29 Apr 2013   •   17:44
RCS&RDS, în topul reclamaţiilor
Sursa foto: Thinkstock

RCS&RDS se află în topul reclamaţiilor depuse de utilizatorii de servicii de comunicaţii la ANCOM, în primul trimestru al anului, compania lui Zoltan Tezsari cumulând 25% din plângerile clienţilor.  Clasamentul este continuat de Cosmote (22%), Romtelecom (18%), Orange (17%) şi Vodafone (10%).

Marea majoritate a problemelor semnalate de utilizatori se referă la relaţia contractuală dintre aceştia şi furnizorii de servicii de comunicaţii electronice, mai precis la aspecte privind derularea, prelungirea, încetarea contractelor sau neincluderea anumitor clauze minime obligatorii în contracte.

O problemă reclamată tot mai des la Autoritatea de Reglemenatre în Comunicaţii se referă la contractele încheiate telefonic între utilizatori şi furnizorii de servicii de comunicaţii electronice (aşa-numitele contracte la distanţă). Principalele aspecte semnalate de utilizatori sunt, pe de o parte, neînţelegerea ofertei care li se comunică telefonic şi, pe de altă parte, neînţelegerea faptului că acceptul lor, comunicat telefonic, are drept consecinţă încheierea unui contract care produce aceleaşi efecte ca un contract scris.

Nemulţumirea utilizatorilor provine, în principal, din neînţelegerea prevederilor din contracte, generată fie de complexitatea acestora şi informarea insuficientă din partea furnizorilor, fie de faptul că utilizatorii nu citesc cu atenţie contractele la momentul semnării lor. Se ajunge astfel la situaţii în care utilizatorii nu cunosc nici măcar prevederile referitoare la unităţile incluse (minute, MB), tarifele aplicabile, instalarea/activarea serviciului, durata contractului şi condiţiile de reînnoire a acestuia.

Alte aspecte semnalate Autorităţii au vizat neînţelegeri privind modalitatea în care sunt tarifate şi facturate serviciile de comunicaţii electronice (14%), precum şi calitatea acestora (8%). Cu privire la acest din urmă aspect, utilizatorii au reclamat, printre altele, viteza scăzută de transfer a datelor în cazul serviciului de acces la internet (deşi în cele mai multe cazuri aceasta nu era garantată prin contract) şi întârzieri la instalarea serviciului contractat.

În ceea ce priveşte categoriile de servicii de comunicaţii electronice reclamate, cele mai numeroase plângeri primite de ANCOM în primul trimestru al anului 2013 se referă la serviciile de telefonie mobilă (32% din totalul problemelor semnalate), urmate de serviciile de acces la internet fix (15%) şi internet mobil (12%). Comparativ, cele mai multe probleme reclamate de utilizatori în anul 2012 au vizat serviciile de telefonie mobilă (25%), urmate de serviciile de acces la internet fix (16%) şi serviciile de retransmisie a programelor audiovizuale (14%).

Problemele reclamate de utilizatori în intervalul 1 ianuarie-31 martie 2013 sunt similare cu cele  înregistrate pe parcursul anului 2012, când ANCOM a primit un număr de 1.241 petiţii.

Datele arbitrului telecom, centralizate pentru anul 2012, arată că cele mai multe petiţii formulate de utilizatori s-au referit la serviciile de comunicaţii electronice furnizate de RCS&RDS (29%), Orange Romania  (18%), Romtelecom (17%), Vodafone Romania  (14%), Cosmote (13%).

×
Subiecte în articol: rcs&rds