Veniturile Orange Romania pe 2011 au ajuns la 937 de milioane euro, ceea ce inseamna o scadere de 3,6% comparativ cu anul precedent. In trimestrul IV, veniturile operatorului au scazut cu 1,6% fata de rezultatul inregistrat in perioada similara a anului anterior, respectiv 239 milioane euro. Venitul mediu anual pe utilizator (ARPU) a fost de 82 euro.
Potrivit raportului financiar al France Telecom, la 31 decembrie 2011 Orange Romania avea 10.262.065 clienti. In ultimul trimestru baza de clienti a inregistrat o crestere cu peste 78.000 de noi clienti fata de trimestrul anterior.
Vanzarile de smartphones au depasit ca valoare vanzarile cumulate din anii precedenti, avand o crestere in volum de 63% fata de 2010 iar traficul de internet mobil a crescut cu 62%, conform statisticii operatorului.
Rezultatele Vodafone
Vodafone Romania incheiat anul 2011 cu 8,327 milioane de clienti, in scadere cu 3,1% fata de nivelul din septembrie, declin determinat si de deconectarile continue a utilizatorilor prepay inactivi din baza de clienti.
Numarul utilizatorilor de Internet pe mobil a crescut cu 77% , fata de trimestrul anterior, si cu 75% fata de aceeasi perioada a anului trecut. Veniturile de Internet pe mobil au crescut cu 33% fata de trimestrul anterior si cu 58% fata de aceeasi perioada a anului trecut.
Operatorul a inregistrat in trimestrul incheiat pe 31 decembrie 2011 venituri de 200 mil. euro, in scadere cu 2,5% fata de anul precedent.