x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Romtelecom, obligat la o evidenţă contabilă separată

Romtelecom, obligat la o evidenţă contabilă separată

de Alexandru Radescu    |    02 Dec 2011   •   14:15
Romtelecom, obligat la o evidenţă contabilă separată

Autoritatea de Reglementare in Comunicatii a publicat azi spre consultare publica noua metodologie privind realizarea evidentei contabile separate, in cadrul contabilitatii interne de gestiune, de catre Romtelecom.

In calitatea sa de furnizor desemnat cu putere semnificativa pe mai multe piete, Romtelecom are obligatia de evidenta contabila separata, necesara asigurarii unui nivel de transparenta ridicat la nivelul costurilor si tarifelor.

Obligatia de evidenta contabila separata ofera ANCOM suportul necesar monitorizarii respectarii obligatiei de nediscriminare, pentru ca evidentiaza in mod transparent tarifele practicate pe pietele de gros si tarifele de decontare interna si, de asemenea, eventuala aparitie a unor probleme concurentiale legate de subventionarea incrucisata, tarifele de ruinare etc.

Potrivit ANCOM, este necesar ca operatorii concurenti sa aiba certitudinea ca Romtelecom nu discrimineaza nejustificat intre propriile activitati de vanzare cu amanuntul si cele ale operatorilor concurenti, sau intre un concurent si altul, in cazul furnizarii de servicii similare mai multor operatori.

In acelasi timp, Romtelecom va oferi Autoritatii detalii necesare odata cu impunerea explicita a unor obligatii precum aceea de a asigura ca marjele existente intre propriile tarife pentru serviciile furnizate pe pietele cu amanuntul si tarifele practicate pe pietele de gros sunt suficiente. Totodata, conform noii metodologii, Romtelecom va furniza autoritatii si informatii suplimentare privind reflectarea modului in care sunt adoptate noile tehnologii si a modului in care sunt alocate costurile, veniturile si capitalul angajat aferente acestora.

Oficiali Romtelecom:

"La acest moment decizia este in consultare si pregatim un raspuns pe aceasta tema pentru a-l inainta ANCOM".

×