x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Samsung a prezentat "Blue Earth"

Samsung a prezentat "Blue Earth"

de Cristian Ionescu    |    18 Feb 2009   •   00:00
Samsung a prezentat "Blue Earth"

Samsung Electronics a prezentat în cadrul Mobile World Congress 2009, telefonul full-touch screen "Blue Earth" ce funcţionează pe baza energiei solare.



Aparatul este primul telefon full-touch screen care funcţionează pe baza energiei solare. Încărcarea se realizează prin intermediul panoului solar ce se află pe partea din spate a telefonului. Blue Earth este realizat din plastic reciclat numit PCM, care este extras din sticlele de apă, contribuind în acest mod la diminuarea consumului de combustibil şi a emisiilor de carbon, în timpul procesului de fabricare. De asemenea, atât telefonul cât şi încărcătorul nu conţin substanţe precum agenţi ignifugi bromurali, Beriliu şi Ftalaţi. Luminozitatea ecranului, durata de iluminare şi Bluetooth-ul pot fi setate pe modul economic, iar utilizatorilor li se permite să foloseasca energia eficient prin functia "Eco-mode". Prin funcţia "eco walk" utilizatorii îşi pot număra paşii prin intermediul unui pedometru încorporat, calculând cu cât au fost reduse emisiile de CO2.

×
Subiecte în articol: IT