x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Simularea epidemiilor

Simularea epidemiilor

de Mihai Manole    |    23 Aug 2007   •   00:00
Simularea epidemiilor

Jocurile video online, cu un număr mare de jucători, pot fi, pe lăngă un prilej de distracţie in lumea virtuală, adevărate simulatoare pentru testarea comportamentului unor ameninţări din lumea reală, cum ar fi gripa aviară sau malaria.

Cercetătorii pot găsi un ajutor nesperat in jocurile video, de genul World of Warcraft, in estimarea impactului pe care aceste epidemii il pot avea in lumea reală, este de părere Nina Fefferman, profesor al Universităţii Rutgers din New Jersey, unul din autorii unui studiu pe această temă. Pentru demararea unei astfel de iniţiative se poartă discuţii cu producătorul de jocuri Blizzard, o unitate a grupului francez Vivendi, in scopul stabilirii modalităţii in care viitoarele update-uri vor putea inlesni colectarea de date ştiinţifice relevante pentru acest subiect. Primii paşi in direcţia acestui tip de colaborare au fost făcuţi incă din 2005, cănd Blizzard a introdus intr-unul din jocuri o boală contagioasă, botezată "Sănge corupt".


COMPORTAMENT. Evoluţia virusului in mediul virtual a fost asemănătoare cu situaţiile din lumea reală: cei mai puternici au suportat-o ca pe o gripă mai puternică, cei mai slabi au rămas cu avatarurile dezactivate apoi lucrurile au ieşit de sub control pe măsură ce boala a inceput să se răspăndească in oraşele aglomerate in ciuda incercărilor programatorilor să instaureze carantine. In final a fost aleasă o soluţie pe care nu o avem la dispoziţie in lumea reală: au inchis serverele şi au repornit sistemul. Acest episod le-a oferit cercetătorilor ideea că jocurile virtuale pot servi pentru imbunătăţirea modelelor epidemiologice. In ciuda scepticilor care sunt de părere că in lumile virtuale jucătorii sunt mai dispuşi să işi asume riscuri, există psihologi care cred că avatarurile au devenit pentru mulţi un alter ego, ca urmare a timpului şi energiei investite in consolidarea acestuia. In felul acesta, o astfel de simulare se apropie cel mai mult de comportamentul real in astfel de situaţii.

×
Subiecte în articol: IT