Mai mult de opt din zece apeluri la serviciul de urgenţă 112 înregistrate de la începutul acestui an au fost false, cei mai mulţi au apelat în glumă, nu au vorbit sau au înjurat operatoarele fiind localizaţi în Capitală, conform unui raport al Serviciului de Telecomunicaţii Speciale.
"De la începutul anului şi până acum s-au înregistrat 10.584.916 apeluri la numărul de urgenţă 112, din care 8.691.806 au fost false. Existenţa unui număr mare de apeluri false către serviciul 112, făcute de persoane care nu înţeleg importanţa acestuia, poate duce la pierderea vieţii altor oameni aflaţi în pericol care, din cauza apelurilor false sau a glumelor proaste, nu pot solicita sau primi ajutor în momentul de care au nevoie", a declarat Marcel Opriş, directorul STS.Raportul arată că peste 84% dintre români ştiu despre existenţa numărului unic de urgenţă, în vreme ce şapte din zece respondenţi se declară informaţi despre modul în care trebuie folosit serviciul 112. Dacă în 2006 doar şase la sută dintre români afirmau că au folosit serviciul 112, în 2009 procentul s-a dublat, ajungând la 12,4.
Reprezentanţii STS au explicat că marea majoritate a autorilor apelurilor false folosesc cartele pre-paid, neputând fi astfel identificaţi, însă cei care sunt găsiţi sunt amendaţi de poliţişti sau jandarmi.
Realizat pe un eşantion de 1.214 persoane cu vârste de peste 15 ani, cu o marjă de eroare de plus/minus trei procente, sondajul arată că 61,2 la sută dintre români ştiu că apelurile false la 112 se sancţionează cu amendă. Totuşi, potrivit lui Opriş, numărul apelurilor false rămâne o problemă pentru buna funcţionare a sistemului.