Cercetătorii americani au măsurat efectele pe care le au jocurile video asupra elevilor. Băieţii care se joacă in timpul zilelor de şcoală petrec cu 30% mai puţin timp citind decăt cei care nu au acest obicei, in timp ce fetele jucătoare acordă cu 34% mai puţin timp temelor. Totuşi, rezultatele arată că timpul dedicat jocurilor video nu il influenţează semnificativ pe cel petrecut in compania familiei sau a prietenilor şi nici pe cel dedicat activităţilor sportive.
Cel puţin aşa susţine unul din autorii unui studiu pe această temă, Hope Cummings, de la Universitatea din Michigan. Rezultatele cercetării, in care au fost implicaţi 1.491 de tineri, arată că 36% dintre aceştia jucau jocuri video, in proporţie de 80% fiind băieţi. Aceştia petrec in medie 58 de minute jucăndu-se, in zilele din timpul săptămănii şi o oră şi 37 de minute in zilele din week-end. Fetele, pe de altă parte, se joacă, in aceeaşi perioadă, 44 de minute, respectiv o oră şi 4 minute. Potrivit autorilor studiului, rezultatele nu confirmă ipoteza potrivit căreia adolescenţii impătimiţi ai jocurilor video ar fi izolaţi social, oferind astfel o perspectivă diferită de criticile aduse in ultima vreme acestui fel de petrecere a timpului.
UTIL. De altfel, unul din genurile cu cea mai spectaculoasă ascensiune il reprezintă jocurile video de antrenament mental, o categorie anonimă in urmă cu numai un an. Succesul celor de la Nintendo cu "Brain Age" a generat o explozie de titluri din acelaşi registru, precum "Brain Boost", "Brain Genius" sau "Mind Quiz". Majoritatea oferă utilizatorului seturi de probleme in rezolvarea cărora acesta işi poate testa perspicacitatea şi rapiditatea, in cazul unora fiind disponibile şi variante multiplayer.