x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Tablet PC-urile, un business de 49 miliarde de dolari

Tablet PC-urile, un business de 49 miliarde de dolari

de Alexandru Radescu    |    19 Apr 2011   •   16:47

În mai puţin de un an de zile, tablet PC-urile au devenit gadget-ul numărul 1, unii preşedinţi de companii plătind cu funcţia neîncrederea în succesul acestor electronice de consum.

Recent, firma de cercetare de piaţă Gartner estima o piaţă globală de 70 de milioane de tablete, la sfârşitul acestui an.

Iată că acum analiştii de la Strategy Analitics prevăd, pentru tablet PC-uri, un business global de 49 de miliarde de dolari pentru anul 2015. An în care peisajul va fi în continuare dominat de modele iPad (Apple) iar tablet PC-urile vor fi pe locul al III-lea în sectorul electronicelor, după televizoare şi computere personale.

Potrivit raportului Strategy Analitics, citat de Reuters, se estimează că în 2015 se vor vinde la nivel mondial aproximativ 150 de milioane unităţi. Totalul este totuşi cu mult inferior celui pronosticat de Reuters, respectiv 294 milioane unităţi.

×