La patru zile dupa ce presedintele Consiliului Concurentei, Bogdan Chiritoiu, a declarat ca a discutat cu oficiali RCS&RDS sI UPC aspecte legate de posibile implicatii asupra pietei in conditiile unei tranzactii de preluare, au venit azi dezmintiri din partea celor vizati.
"In ultimele luni, au existat multiple speculatii in piata si zvonuri cu privire la o eventuala preluare a UPC de catre RCS&RDS. Dorim sa clarificam aceasta situatie: UPC nu deruleaza niciun fel de discutii cu RCS&RDS pe tema unei potentiale tranzactii', se arata intr-un comunicat de presa din partea UPC Romania. Reprezentantii operatorului nu refuzat sa spuna sI altceva.
Contactati de Jurnalul National, oficiali ai Consiliului Concurentei au precizat ca nu adauga nimic la cele comunicate, saptamana trecuta, de seful institutiei.
"Au fost discutii si cu o parte si cu alta (RCS&RDS si UPC – n.r.), insa nu exista o notificare oficiala de preluare. Eu nu stiu sa se fi semnat ceva', a declarat saptamana trecuta Bogdan Chiritoiu, presedintele CC. Intrebat daca prin fuziunea celor doua companii s-ar crea un monopol, Chiritoiu a afirmat: "Am zis ca nu suntem aprioric impotriva. Este o cota mare de piata, evident, dar trebuie analizat' a mai spus Chiritoiu. In luna februarie au aparut pe piata zvonuri privind intentia RCS de a prelua operatorul UPC.
Vezi si: RCS si UPC, la Consiliul Concurentei, pentru analizarea fuziunii