În trimestrul al IV-lea din 2008, numărul notebook-urilor vândute în România a fost, pentru prima dată în istorie, mai mare decât cel al desktop-urilor.
Ponderea notebook-urilor a fost de 45% din totalul vânzărilor de PC-uri, în creştere cu 12 puncte procentuale faţă de 2007, în timp ce ponderea desktop-urilor a coborât de la 67% la 53%, potrivit unui studiu IDC, citat de Mediafax.
În 2007, piaţă locală a calculatoarelor personale, incluzând PC de birou (desktop-uri), portabile (notebook-uri) şi servere, a avansat cu 48%, la 944.000 unităţi, volum care corespunde unei valori de peste 826 milioane dolari. La nivelul ultimului trimestru al anului trecut, volumul PC-urilor vândute s-a diminuat cu 18,5%, faţă de intervalul similar din 2007, în ciuda creşterii cu 13,7% a volumului de notebook-uri. În intervalul menţionat, volumul notebook-urilor vândute în România a fost, pentru prima dată, mai mare decât cel al desktop-urilor, se arată într-un studiu IDC. Volumul desktop-urilor s-a diminuat în ultimele trei luni din 2008 cu 39,5% faţă de intervalul similar din anul anterior. "Câştigarea supremaţiei de către notebook-uri era un eveniment aşteptat. Din păcate, această schimbare s-a produs într-un moment în care, ca efect al crizei financiare, cererea de PC-uri venită dinspre consumatorii casnici a suferit o diminuare dramatică. Cei mai afectaţi de acest fenomen au fost asamblatorii locali, întrucât în mod tradiţional, avantajul competitiv al acestora se baza pe desktop-uri şi reţele proprii de retail, adică exact acele domenii care s-au aflat în cădere liberă în ultimul trimestru", a declarat Diana Preda, research analyst la IDC România. Numărul PC-urilor vândute pe piaţa românească a crescut anul trecut cu 15%, ca volum la 1,08 milioane unităţi , iar ca valoare cu 13%, la peste 940 milioane de dolari, potrivit Mediafax. Comparativ cu al treilea trimestru al anului trecut au fost vândute cu 34% mai multe notebook-uri. Primele trei poziţii din punct de vedere al volumului vânzărilor au fost ocupate în intervalul octombrie - decembrie de producătorii internaţionali HP, Acer şi Fujitsu-Siemens, a căror cotă de piaţă cumulată s-a ridicat la 43,5%. Cu un an în urmă, prima poziţie era ocupată de asamblatorul local Flamingo Computers, vendorilor internaţionali HP şi Dell revenindu-le următoarele două locuri.
Citește pe Antena3.ro