Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
La începutul vieții. Sau la începutul carierei. La școală sau aproape de examenele de maturitate. Sunt doar câteva dintre răspunsurile oferite de oamenii care au schimbat fața României în ultimii 25 de ani. Oameni politici, vedete, oameni de afaceri, inventatori, sportivi, medici etc. Cu toții au oferit informații despre ceea ce făceau în anul 1993, anul nașterii cotidianului Jurnalul.
Mirela Voicu, la TV fără bigudiuri
“Acum 25 de ani eram şi studentă, şi tânără jurnalistă. Abia mă angajam la ziarul Libertatea. Începutul unei cariere la care nici nu visam, dat fiind faptul că am terminat Litere şi soarta mi-ar fi trebuit pecetluită la o catedră de română. Îi multumesc carierei pentru şansa de a nu le preda elevilor Hortensia Papadad Bengescu. Nu ne-am înghiţit niciodată. :)
În perioada asta m-am schimbat cu 25 de ani şi 25 de kilograme. M-am schimbat şi profesional, pentru că aş fi jurat că nu voi lucra niciodată la televizor. Dar, never say never. Mi se părea că pentru tv trebuie să fii “zânabilă”, ori eu zânabilă n-am fost niciodată. Dar, iată că viaţa mi-a demonstrat că poţi să fii la tv doar dacă ai ceva-n cap şi nu bigudiuri. Eu am noroc că sunt şi simpatică şi asta m-a scos de multe ori din încurcatură.
Asta cu “unde mă văd peste 25 de ani” mă înspaimantă de-a dreptul. În cel mai bun caz, la mine la Breaza, într-o seră de frezii. În cel mai haios caz, la Amara, aşteptând-o pe fii-mea să vină să mă ia. Dacă o vrea! Poate o să scriu şi o carte până atunci, că e la modă: toată lumea scrie carţi, măcar aici să fiu în trend. La alt scenariu refuz să mă gândesc.
Mesaj pentru Jurnalul
Citește pe Antena3.ro
Pentru Jurnalul am sentimente aparte. Am scris pe vremuri la Jurnalul şi tare mi-a mai plăcut. Îi iubesc şi îi respect pe mulţi din cei care lucrează sau au lucrat acolo. Îmi place titlul - Jurnalul. Are multe nuanţe faine. Jurnal de ştiri, jurnal de călătorie, jurnal de viaţă, jurnal de bord, jurnal de dragoste. Le transmit cititorilor voştri toate aceste nuanţe pe care le pot savura la o ceaşcă de cafea atunci când vă citesc”.
Corneliu Rădulescu, vicepreşedintele Agenţiei Române pentru Conservarea Energiei.
În anul 1993 eram angajat de doi ani la Agenţia Română pentru Conservarea Energiei (ARCE) şi mă ocupam de proiecte de eficienţă energetică şi surse regenerabile.Anul 1993 a constituit momentul demarării unor proiecte în cadrul ARCE, proiecte de pionerat pentru aceea perioadă în România, în domenii ca: reabilitarea termică a apartamentelor şi a blocurilor de locuinţe (Tg. Mureş şi Iaşi), audituri energetice la operatori economici, utilizarea biomasei ca sursa de încălzire în SACET, reabilitarea SACET-urilor etc.
Un mesaj pentru Jurnalul
Un sincer şi călduros La Mulţi Ani! Să ne ajute Dumnezeu să o prindem şi pe cea de 50 de ani!
Sabina Iosub: Eşti jurnalul vieţii noastre
În urmă cu 25 de ani ....scolăream! Să fi fost prin clasa a V-a sau a VI-a. Eram un copil cuminte, care lua premiul I cu coroniţă. Şi eram şeful tuturor. :) Voiam încă de atunci să mă fac jurnalist. Şi m-am încăpăţânat să fiu unul bun, nu un oarecare. Visele nu se spun, că nu se mai împlinesc. Cred că sunt pe drumul cel bun întru împlinirea lor.
Mesaj pentru Jurnalul:
Timp de 25 de ani ai notat în paginile tale poveştile României, ale oamenilor ei. Eşti Jurnalul vieţii noastre - cu vise împlinite sau spulberate, cu dureri cumplite sau bucurii imense, cu oameni frumoşi sau dureros de ne-oameni. Să ne trăieşti cât să ne fii alături nouă şi generaţiilor ce vor veni!
Ovidiu Wlasoppol, prim vicepreședinte Autoritatea de Supraveghere Financiară
Cred ca la o întrebare cu un arc peste timp de 25 de ani, ar putea foarte bine să vă răspundă o persoană cu vârstă de peste 45 de ani, care acum 25 ani să fi fost activă în câmpul muncii, ceea ce nu este cazul meu. Răspunsul unei persoane care acum 25 de ani avea doar…15 ani, nu este foarte relevant, eu fiind la acea vreme un adolescent. Pot însă, să vă spun că acum 21 ani am avut o scurtă perioadă de timp în care am lucrat chiar la Jurnalul National, condus la acea vreme de către dl. Marius Tucă. De fapt, debutul meu în presă a fost chiar la Jurnalul Naţional, în anul 1997. Recunosc, îmi este dor uneori de acele vremuri!
Mesaj pentru Jurnalul:
Apreciez în viaţă trei valori fundamentale: consecvenţa principiilor, libertatea de exprimare şi bunul-simţ. Jurnalul a reuşit să le păstreze pe toate trei, de aceea este una dintre cele câteva publicaţii care au rezistat testului timpului în decurs de 25 de ani.
Andreea Bălan avea 9 ani şi se visa “doctor de copii”
Cântăreaţa Andreea Bălan şi-a amintit că, în urmă cu 25 de ani, era în clasa a treia: „La 9 ani, în 1993, mă jucam foarte mult cu copiii la țară, la bunici, pentru că eu mi-am petrecut toată copilăria împărțindu-mă între cele două perechi de bunici. Fiind atât de micuță, la vremea respectivă nu mă gândeam că o să am și eu o carieră în televiziune. De fapt, nici nu visam, nici nu speram la așa ceva. Cred că pe atunci îmi doream să fiu medic de copii. De la 10 ani încolo viața mea a luat un cu totul alt curs și mi-am petrecut adolescența în case de cultură, pe stadioane, pe drumuri, în hoteluri.
„La două lucruri nu renunţ: la cafea şi la Jurnalul”
Emilia Săvulescu este abonată de la Jurnalul încă de pe vremea în care acesta încerca şi reuşea să se împună pe piaţa ziarelor din România. Mărturiile cititoarei noastre octogenare pot fi percepute ca o scrisoare- manifest în favoarea presei scrise, în general, şi a Jurnalului, în special. Pentru oameni ca dânsa luptăm în continuare şi dăm tot ce avem mai bun pentru a face un ziar util, cu informaţii la zi şi de calitate.
“Îmi place profesionalismul celor care editează acest jurnal. Îmi plac articolele domnului Constantin, ale doamnei Elena Cristian - «şefa» şi ale celorlalţi. E foarte plăcut şi ce face domnul Condurăţeanu acum, cu aceste amintiri din istoria Jurnalul. L-am redescoperit. Are scriitură. Informaţiile pe care mi le dau cu toţii chiar mă ajută, pentru că eu nu am vrut să am de a face cu internetul. Ziarul vostru îmi creează o deconectare de la treburile zilnice. Pe scurt, când îl citesc, îmi creează o stare de bine. Mă bucur că aveţi informaţii din toate domeniile, mai ales din cel medical. Iar interviurile pe care le publicaţi sunt numai cu specialişti de primă mână, ceea ce îmi dă încredere în afirmaţiile lor”, explică abonata noastră povestea „simbiozei” cu Jurnalul.
„Nu prea îmi vine să cred că au trecut 25 de ani de când v-aţi înfiinţat. Însă pentru mine vârsta este doar o cifră. Am lucrat în diplomaţie, în comerţul exerior. Am fost şi sunt o petrolistă. Puteam şi pot citi ziare din străinătate, dar mă încântă să citesc în limba română, care are metafore, are nuanţe pe care nu le găseşti la alte limbi. De asta ţin să-i felicit pe ziarişti că ţin pasul cu evenimentele de pe glob şi ni le redau nouă, cititorilor”, spune aceasta.
„Să nu cumva să dispăreţi”
Conştientă că presa scrisă nu este sprijinită, Emilia Săvulescu este dispusă să facă un sacrificiu pe care puţini l-ar accepta: „Sunt foarte mulţumită de ziar. Nu l-aş schimba pentru nimic în lume. Ba chiar aş vrea să devin acţionar dacă ar avea probleme. Să nu cumva să dispară! Sunt conştientă că în vremurile acestea, ar trebui un sacrificiu şi din partea noastră, a cititorilor. În anii 70, toată lumea din bloc (apropo, blocul este construit de soţul meu) avea abonament la ziare. Acum mai suntem patru. Sunt vremuri grele pentru presa scrisă. Cred că noua tehnică este «de vină». Nu agreez cititul pe telefon. Să simţi hârtia de ziar în mână îţi creează un sentiment aparte”.
Anul 1993, cu bune şi rele
Mai ţine minte ce făcea în urmă cu un sfert de veac? Bineînţeles: „Acum 25 de ani eram proaspătă pensionară. Îmi amintesc că mi-era foarte greu să mă acomodez cu această lipsă de activitate. Apoi a murit soţul şi m-am axat pe copii. A fost o altă etapă a vieţii mele, cu părţi frumoase. Ce vreau să vă spun... Că abia la pensie realizezi că nu ai avut timp pentru tine, ca individ. Şi că nu aş vrea să fiu în pielea voastră, a celor mai tineri, care veţi ieşi la pensie la 67 sau 70 de ani... Vă va fi greu, cu toate că aveţi şansa să ajungeţi la vârsta a 4-a, cu noile tehnici medicale descoperite în ultimii ani. Sper să nu fiţi marginalizaţi, să nu fie discrepanţe între vârste”.
„Ce vreau de la Jurnalul pe viitor?”
Să-mi ofere în continuare plăcerea de a fi la curent cu ce se întâmplă în lume. Eu la două lucruri nu renunţ: la o cafea pe zi (aş bea mai multe, dar nu mai am voie) şi la Jurnalul. Vreau să am veşti de la profesionişti în continuare. Trebuie să fiţi mereu în temă cu ce se întâmplă. Chiar dacă există ştiri şi pe internet, şi la televizor, ziarul va rămâne mereu pe primul loc. Eu doresc să citesc nişte idei ale unui om şi să văd dacă ele coincid cu ale mele. Vreau ca ziarul să fie ca un copil care trece într-o clasă superioară. Mereu mai bun, dar să-şi păstreze viziunea şi să-mi ofere informaţii din toate domeniile - social, politic, medical. Vreau să-mi facă un rezumat pe înţelesul meu şi al tuturor. Asta înseamnă o uşurare pentru mine. Aş mai dori să ajungă la 50 de ani. Să existe cel puţin 25 de ani de-acum înainte. De fapt, sunt convinsă că aşa va fi. Eu poate n-o să mai fiu, dar ştiu că familia mea îl va căuta în continuare. Prietenii mei, la fel. Toţi din cercul în care mă învârt apreciază conţinutul şi ţinuta Jurnalului”, încheie vechea noastră abonată.
