Comunicarea psihică

Comunicarea sta la baza existentei oricarei comunitati. Fara ea nu poate exista nici o legatura intre entitati. Religia spune ca mai intai a fost cuvantul. Dar cuvantul este exponentul gandului. Transmiterea de informatii se face mai intai prin gand, apoi prin cuvant si in ultima instanta prin fapta. Deci, inainte de cuvant, comunicarea s-a facut prin gand. Apoi creindu-se cuvantul, comunicarea prin gand a ramas in umbra, fiindu-i neglijata existenta.

Transmiterea gandurilor, cum era denumita popular in secolul al XIX-lea, cu alte cuvinte, transmiterea informatiilor dintre persoane fara comunicare verbala a starnit interesul cercetatorilor inca de acum 150 de ani.

In anul 1876, profesorul universitar de fizica William Barrett, a tinut o conferinta legata de acest fenomen ciudat, in cadrul Asociatiei Britanice pentru Progresul Stiintei. Polemica aparuta in jurul acestui subiect a stat la baza crearii Societatii de Cercetari Psihice (S.P.R.). Atunci, unul dintre membrii fondatori ai S.P.R., pe nume Frederick Myers, a dat numele de telepatie acestui fenomen. Denumirea vine din limba greaca in care "tele" inseamna distanta, departare si "pathos", care este ceva ce psihicul simte sau afla. Definitia lui Myers pentru telepatie era: "Comunicarea oricarui fel de impresii de la o minte la alta, independenta de canalul simturilor".

Pentru a da amploare cercetarii telepatiei, S.P.R. a decis publicarea in ziarele vremii a urmatorului anunt: "Ati avut vreodata impresia, incepand cu anul 1874 si aflandu-va in stare de trezire completa ca vedeti o fiinta omeneasca ori ca erati atins de ea, fara sa o puteti pune in legatura cu vreo cauza exterioara? Ati auzit o voce omeneasca in aceleasi conditii?". Raspunsurile primite au fost in numar de 5.705, venite de la persoane cu o anumita pregatire, caci astfel de persoane stiau carte si puteau citi ziarele vremii. Dintre ele, 63 au fost considerate ca au avut halucinatii telepatice auditive incontestabile, iar 23 halucinatii vizuale. Dupa calculul probabilitatilor halucinatiile vizuale ar trebui sa fi fost de 288 de ori mai numeroase daca nu ar fi fost autentice comunicari telepatice. Cercetarile au fost rezumate in volumul "Fantome ale celor vii", in care au fost prezentate 668 de episoade de telepatie spontana, dintre care 399 erau in legatura cu cazuri mortale. Ulterior a fost publicat de catre S.P.R. un "Recensamant al halucinatiilor", lucrare scrisa de o comisie condusa de profesorul Sidgwick, ce cuprindea 400 de persoane participante voluntar la strangerea de noi cazuri. Din studiile facute se contureaza ideea ca episoadele de telepatie produse la persoanele avizate sunt mai frecvente in situatii de criza, de genul riscul unei morti imediate, accidente, situatii emotionale critice. Atunci apare necesitatea inconstienta de comunicare cu o persoana indragita. In acele momente persoana emitator, cea aflata in pericol, produce un semnal telepatic indreptat catre persoana cu care este unita intens afectiv. Receptorul se afla in necunostinta de cauza, chiar poate fi in timpul somnului sau intr-o stare de relaxare.

Telepatia legata de cauzele de decese este cunoscuta sub denumirea de telepatie terminala. Sunt frecvente cauzele in care o persoana are impresia ca percepe un mesaj verbal sau vizual prin aparitia unui cunoscut sau ruda, apoi, descoperind ca acesta agoniza sau tocmai isi dadu-se duhul cand a fost primit mesajul extrasenzorial. Este posibil ca mesajul receptionat sa declanseze o actiune de salvare a emitatorului din starea critica, de catre receptor.

Freud, parintele psihanalizei, declarat impotriva credintei in fenomenele paranormale, in final, s-a aplecat si asupra cercetarii telepatiei, aproband existenta acestui fenomen in vise, precum si in producerea de distorsiuni provocate de el in mecanismele inconstientului. A declarat chiar ca: "Telepatia poate ca a fost mijlocul arhaic prin care indivizii se intelegeau intre ei la inceput, fiind inlocuita, in cursul dezvoltarii filogenetice, de catre un mijloc mai bun de comunicare, cel al semnalelor percepute de organele senzoriale".

Mark Twain a acordat, si el, atentie fenomenului telepatic. A scris un eseu despre "telegrafia mentala" in care descria experiente extrasenzoriale proprii. El povesteste ca intr-o dimineata, stand in pat, i-a aparut in minte desfasurarea completa a unei noi carti despre febra americana a banului. Atunci, s-a gandit ca o persoana mai potrivita pentru a o scrie ar fi William Wright. Acesta era un ziarist din Nevada pe care il cunoscuse cu ceva timp in urma. In aceasta idee i-a scris o scrisoare in care ii prezenta cu lux de amanunte planul romanului comunicat, scrisoare pe care insa nu i-a trimis-o. Astepta, mai intai, sa gaseasca un editor care sa fie interesat de aparitia acestui volum. Dupa o saptamana, Twain primea o scrisoare de la Wright, pe care a deschis-o dupa ce i-a aratat-o unei rude, fiind convins ca era instiintat, cu aceasta ocazie, de scrierea unei carti despre aceeasi tema la care se gandise si el. Intr-adevar asa era. Mai mult, existau uimitoare paralelisme cu scrisoarea lui Mark Twain, netrimisa inca, aflata pe biroul sau. Si inca un amanunt, ambele scrisori aveau aceeasi data. Mintile celor doi, aflate la 5.000 de kilometri departare, fusesera in acea dimineata in comunicare telepatica.

Astfel de comunicari au fost evidentiate si in urma unor cercetari referitoare la telepatia om-animal. In anul 2000, la New York, stapana unui papagal sustinea ca acesta pare sa raspunda uneori la gandurile si intentiile ei. Mai mult, pasarea putea folosi mai mult de 500 de cuvinte pentru a comenta gandurile diferitelor persoane. Pentru a experimenta, stapana si papagalul au fost plasati la etaje diferite fara posibilitatea de comunicare intre ei. Tot experimentul a fost inregistrat video. La fiecare incercare i se cerea doamnei sa deschida un plic si sa priveasca atent, timp de doua minute, fotografia gasita acolo si care corespundea unei liste de cuvinte-cheie din vocabularul pasarii. Apoi, se studiau transcrierile cuvintelor pronuntate de papagal, facute de trei persoane independente, in timp ce stapana pasarii incerca sa-i transmita imaginea. S-a constatat ca, in 71 din cele 149 de incercari, papagalul a pronuntat unul sau mai multe cuvinte-cheie si ca, in 23 din aceste ocazii, cuvintele respective corespundeau cu imaginile pe care femeia le observa in acel moment. Tinandu-se seama de faptul ca doar 12 din aceste reusite se puteau datora hazardului, experimentul a fost un succes notabil care a devenit si mai mare cand s-a observat ca, in timpul celor doua minute cat dura fiecare incercare, pasarea repeta cuvintele-cheie mai des atunci cand ele corespundeau imaginii pe care stapana ei o privea in acel moment.