Materializare, dematerializare, teleportare

Materializarea şi dematerializarea sunt legate de teleportare, ele definind trecerea unei structuri din domeniul invizibilului în cel al vizibilului şi invers. Teleportarea este legată de cele două fenomene, pentru că ea are loc după dematerializarea materiei ce urmează a fi teleportată, ca apoi să urmeze rematerializarea, în locul unde a fost teleportată.

GIL PÉREZ
Însă istoria cunoaşte exemple prin care a avut loc producerea spontană a acestor fenomene. Unul dintre acestea este cel prin care a trecut un oarecare Gil Pérez. În seara zilei de 24 octombrie 1593, soldatul Gil Pérez a apărut spontan în Plaza Mayor, strada principală din Mexico City. Confuz. Îmbrăcat , el afirma că se află la Manila în palatul guvernatorului. El ştia că se află în Filipine şi nu înţelegea cum a apărut în Mexico. Tocmai fusese asasinat guvernatorul Don Gómez Pérez Dasmarinas.

A intrat în slujbă pe 23 octombrie, în palatul guvernatorului de la Manila, şi era imposibil să se afle acum în Mexico. Autorităţile l-au închis, crezându-l dezertor. De-abia după două luni, cei din Manila au confirmat povestea lui Gil Pérez. Una dintre persoane chiar l-a recunoscut pe acesta, afirmând că atunci era într-adevăr de gardă la palat, în Filipine. Ulterior, el a fost eliberat şi s-a întors la palatul din Manila.

EXPERIMENTUL PHILADELPHIA
Unul dintre exemplele ce se încadrează în dematerializare, teleportare şi materializare a fost provocat ştiinţific cu ocazia unui experiment militar secret, cunoscut sub numele de Experimentul Philadelphia, petrecut în America anului 1943. Acum doar îl voi prezenta pe scurt, deoarece el a constituit tema a trei articole din Jurnalul de Sănătate.

Vasul de război DE 173 Eldridge era pregătit, în rada docului militar al Armatei SUA, din Philadelphia, cu tot echipajul la bord, pentru misiuni de escortă. Numai că, în loc să escorteze, era de fapt escortat de aproape o duzină de alte vase de război, căci suntem în 1943 în miezul celui de-al doilea război mondial. Pe vas, în locul armelor, se aflau instalaţii bizare care păreau de pe altă lume, cum de fapt s-a şi dovedit ulterior.

Erau acolo şi nişte bobine uriaşe, destinate realizării unui puternic câmp electromagnetic ale cărui frecvenţe şi intensităţi au fost calculate riguros la proiectare. Odată declanşat experimentul, vasul DE 173 a dispărut instantaneu, dematerializându-se pentru ca, în momentul următor, să-i fie semnalată prezenţa la 640 km, în Portul Norfolk din Virginia. Un aspect interesant a fost că, în locul de unde a dispărut vasul, în apă, a rămas o gaură ce copia forma lui ca şi când acesta era acolo, invizibil.

După câteva minute, vasul a dispărut din Norfolk şi a reapărut în locul de unde dispăruse. În 1940, a mai avut loc un prim test în care s-a semnalat dispariţia navei, dar totul petrecându-se fără echipaj la bord. Cei care au făcut parte din personalul de pe navă în timpul experimentului au fost ulterior nişte oameni pierduţi pentru societate. Iată doar câteva dintre aceste cazuri. O familie lua cina liniştită acasă, când dintr-o dată bărbatul s-a ridicat de la masă şi a plecat, trecând prin zid. A fost pentru ultima dată când acesta a fost văzut de familie.

Doi bărbaţi, mergând pe stradă, au dispărut instantaneu, fără să mai reapară. Un alt membru al echipajului s-a luat la bătaie cu un bărbat şi în toiul bătăii marinarul "s-a evaporat". Cel mai important efect asupra oamenilor, după experimentul la care au participat, era că, la un moment dat, ei rămâneau blocaţi, fără să se mai poată mişca sau vorbi, asemenea unei statui, după care dispăreau, devenind invizibili pentru o perioadă. Acest fenomen a fost denumit "Intrarea în iad" sau "Îngheţ", el având o durată cuprinsă între câteva minute şi câteva ore, provocând dereglări psihice.

Fenomenul s-a manifestat pe o durată de câteva luni, unele persoane rămânând alienate mintal.




VITEZA VITEZELOR
După toate acestea, concluzia este că, în Univers, viteza supraluminică face să existe un alt Univers paralel cu al nostru, care se bazează pe viteze subluminice. Ştiinţa studiază din ce în ce mai intens aceste fenomene, căutând să le treacă din zona paranormalului în cea a normalului.

Ştiinţific, ipotetic, teleportarea este explicată a fi aruncarea unui obiect în afara Universului, considerat a fi numai material. Dar materia nu poate exista în afara acestui Univers şi atunci obiectul reapare imediat în Universul real, într-un punct întâmplător. Această deplasare are următoarele proprietăţi:

1. Teleportarea obiectului la orice distanţă nu cere energie atunci când parcurgerea distanţei se face cu o mişcare rectilinie şi uniformă, din inerţie. Rezultă că obiectul poate să reapară doar de pe traiectoria sa rectilinie şi uniformă;

2. Energia este necesară doar pentru realizarea curbării spaţiu-timp, în aşa fel încât poziţia de start şi cea de finish să coincidă. În acest caz, toată energia cheltuită va rămâne în poziţia de start sub formă de explozie;

3. Raza de acţiune a teleportării este limitată de aşa-zisa sferă Hubbe (12-13 miliarde de ani lumină).

GĂURI
Mecanica cuantică explica fenomenul prin transformarea particulă - undă - particulă (vizibil - invizibil - vizibil). Obiectul din spaţiu trece în lungimea de undă de Broglie mărită până la infinit, dizolvând astfel obiectul, ca apoi acesta să se refacă în alt loc din spaţiu. O astfel de teleportare se consideră că se realizează prin aşa-numitele găuri. Una ar fi "gaura de vierme", care este o construcţie topologică ce "leagă" zone îndepărtate din Univers printr-o "scurtătură". Un alt tip ar fi "gaura în spaţiu - timp". Fizica modernă presupune că, la scară foarte mică, spaţiu - timp devine spumos (quantum foam). Rezultă un spaţiu - timp întrerupt. Aici atomii, în stare de fierbere, dispar şi apar permanent.

Astfel, această celulă spaţiu - timp dispare, rezultând o gaură în afara spaţiu - timp, care este închisă cu viteza luminii de către particulele spaţiu - timp înconjurătoare. Astfel, timpul de viaţă al găurii este foarte mic. Găuri spaţiu - timp apar la anihilarea particulă - antiparticulă şi la dezintegrarea radioactivă a particulelor. Aruncarea unui corp în afara Universului duce la realizarea unei suprafeţe neîntrerupte, formată din găuri în jurul său, adică o sferă din găuri. Aşadar unde se află corpul teleportat? În interiorul acestei sfere cu găuri, izolat. Dar materia nu poate exista în afara Universului! Rezultă, deci, că acel corp există în alt loc din Univers.

PARTICULA HIGGS
Lumea ştiinţei este în căutarea primei particule de la care a pornit Universul, căci dacă se face lumină şi pe "strada aceasta", se deznoadă multe dintre fenomenele paranormale, printre care şi materializarea şi dematerializarea.

Acum mai bine de 40 de ani, fizicianul Peter Higgs de la Universitatea din Edinburgh a afirmat că, imediat după Big Bang, s-a format un câmp invizibil de forţă, care a dat masa Universului, făcând posibilă apariţia vieţii materiale. Particula, care ar fi stat la baza acestui proces, după părerea lui Higgs, a fost numită mai târziu "bosonul Higgs" sau "particula Higgs" sau chiar "Particula lui Dumnezeu".

La acea vreme, teoria lui a fost respinsă de Organizaţia Europeană pentru Cercetări Nucleare (CERN). În prezent, oamenii de ştiinţă îmbrăţişează din ce în ce mai mult teoria lui Higgs, care susţine existenţa câmpului invizibil. Particula Higgs este considerată acum un element crucial în fizica particulelor, ea crezându-se a fi purtătoarea acestui câmp. Însă, până în prezent, această particulă, "veriga lipsă" din procesul formării Universului, din punct de vedere ştiinţific nu a fost descoperită.




De aceea, a fost creat în Munţii Alpi, la graniţa dintre Franţa şi Elveţia, un accelerator de particule, cel mai mare construit vreodată, pentru a explora cele mai mici particule din Univers printre care şi "cea a lui Dumnezeu". Cu această ocazie, se va analiza şi modul în care s-a format şi a evoluat Universul în primele miimi de secundă ale existenţei sale.

Acceleratorul "Large Hadron Collider" (LHC), construit într-o perioadă de zece ani de circa 6.000 de fizicieni şi ingineri din 20 de ţări, constiutie cel mai mare proiect ştiinţific cunoscut în ultimele decenii. Spun cunoscut, pentru că, pe glob, s-au derulat multe proiecte ştiinţifice de anvergură, la care s-au cheltuit sume fabuloase, dar care s-au desfăşurat şi se desfăşoară în secret. La acest proiect a contribuit şi România alături de multe ţări europene precum SUA, Japonia şi India, costul ridicându-se la apropape patru miliarde de euro.

În 1996, la o adâncime de 100 de metri sub Munţii Alpi, s-a construit un inel cu o circumferinţă de 27 km pentru a accelera particulele până la viteze de 99,99% din viteza luminii (300. 000km/s). În acest inel, vor fi generate 600 de milioane de coliziuni/s, sperându-se să se obţină noi particule identice cu "cea a lui Dumnezeu". Complexul sistemului de răcire al acceleratorului trebuie să asigure o temperatură de 271,3°C, cu aproximativ două grade mai mult decât zero absolut. Câtă muncă, la ce nivel şi câtă cheltuială s-a făcut pentru a vedea de la ce a pornit Dumnezeu la facerea lumii?

ENIGMA PERSISTĂ
Primul experiment făcut oficial cu acceleratorul LHC s-a desfăşurat la data de 10 septembrie 2008, producând un val de panică şi de opinii negative pe întreaga planetă. Dar să nu ne speriem de asemenea experimente, căci numai ce ne este dat să ştim şi să facem vom şti şi vom face!

Amploarea acestui val de opinie negativă este similară celei produse în SUA la data de 30 octombrie 1938, în ajun de Hallowen, de către Orson Wells şi trupa Teatrului Mercury. Ei au realizat o adaptare radiofonică a celebrului roman al lui H.G. Wells, "Războiul lumilor", apărut în 1898. Adaptarea a fost făcută ca şi când chiar ar fi avut loc o invazie a marţienilor. Transmisă pe teritoriul SUA, emisiunea de la radio a creat în rândul populaţiei o panică nemaiîntâlnită. Mulţi au rămas convinşi şi în următoarele zile că invazia extratereştrilor a fost reală, în ciuda infirmărilor din ziare.

După atâta teorie, cu care poate v-am plictisit, concluzia este că, până când ştiinţa va descoperi esenţa unor astfel de fenomene, rămânem cu enigma desfăşurării lor, precum şi cu miracolul divin al existenţei lor.

VISE
Teleportarea, dematerializarea şi materializarea sunt visele oricărui copil, transferate şi oamenilor mari. De câte ori n-am vrea să ne teleportăm, nu numai cu gândul, ci şi cu corpul, în diverse locuri? De câte ori nu ne-am dorit să devenim "omul invizibil"? Câţi dintre noi n-au trăit cu speranţa că poate, într-o bună zi, toate acestea vor fi posibile? Însă cineva spunea: "Cea mai infidelă amantă a omului este Speranţa. Te înşală zilnic, totuşi, trăieşti cu ea toată viaţa!".

DUS DEPARTE
Teleportarea este un termen introdus după anul 1900, de către scriitorul american Charles Fort, cu ocazia descrierii în cărţile sale a unor apariţii şi dispariţii stranii legate între ele. Cuvântul este format din grecescul tele - departe şi latinescul portare - a căra, a duce. Teleportarea este un fenomen paranormal prin care se realizează deplasarea unui obiect sau a unei entităţi materiale dintr-un loc în altul, fără ca acestea să parcurgă spaţiul dintre cele două puncte, fapt petrecut în afara legilor ştiinţei.

ENERGIE
O structură materială nu este altceva decât o energie cu densitate mare din domeniul vizibilului. Dematerializarea face, de fapt, trecerea din forma de energie vizibilă în alta invizibilă, materializarea realizând procesul invers. Ştiinţific, nu se pot explica aceste fenomene, căci se pare că nu s-a găsit încă posibilitatea de a cerceta acest nivel ridicat de consum energetic necesar saltului dintr-o formă de existenţă în alta, fiind asigurată şi reversibilitatea.