x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro România inteligentă Adrian Borotea, vicepreședinte RWEA: Reducerea timpului între depunerea proiectului și semnarea contractului de finanțare ar da un impuls energiei eoliene

Adrian Borotea, vicepreședinte RWEA: Reducerea timpului între depunerea proiectului și semnarea contractului de finanțare ar da un impuls energiei eoliene

de Redacția Jurnalul    |    24 Mar 2023   •   12:30
Adrian Borotea, vicepreședinte RWEA: Reducerea timpului între depunerea proiectului și semnarea contractului de finanțare ar da un impuls energiei eoliene

Reducerea timpului între depunerea proiectului și semnarea contractului de finanțare ar da un impuls energiei eoliene, atrage atenția Adrian Borotea, vicepreședinte RWEA, la Conferințele Income Magazine Corporate, evenimentul "Energia verde - sustenabilitate și securitate energetică. Soluţii de evitare a crizelor", organizate de Antena 3 CNN, parte a Intact Media Group, și săptămânalul Income Magazine.

"Dacă comparăm cu anul trecut, lucrurile s-au îmbunătățit în sensul că avem acest plan integrat, știm de țintă sigură, că trebuie crescută la 34%. Există acea certitudine pentru investițiile noi care a fost păstrată în toate schimbările legislative de anul trecut, care spune că noile investiții nu vor fi supuse suprataxării. Acest lucru este foarte bun.

Sigur că prețul pe piața semireglementată este foarte bun. Din păcate, energia eoliană este impredictibilă și costurile sunt cele cu dezechilibrele și cu profilarea. Ca producători eolieni, pentru a ne putea înscrie pe această piață, prețul este tentant dar trebuie să cuprindă și acele dezechilibre și profilări, și atunci lucrurile sunt discutabile din punct de vedere economic dar fiecare societate trebuie să decidă. 

Tratamentul acestor contracte pe termen lung sunt necesare pentru finanțare, a suferit mai multe modificări anul trecut. Sunt sigur că și anul acesta vor fi schimbări. Important este ca producătorii de energie regenerabilă, în speță cei de energie eoliană, să le fie recunoscute costurile realizate și suprataxarea să nu se aplice. Este vorba  despre costurile cu dezechlibrele, cu profilarea  - reglementările permit livrarea unor cantități constante pe fiecare interval orar, ceea ce nu e posibil de multe ori din cauza impredictibilității vântului.

Ca o primă concluzie, aș spune că lucrurile s-au îmbunătățit față de anul trecut în mod simțitor și, pe baza unui dialog permanent cu autoritățile, lucrurile vor continua să meargă în direcția bună.

Semnalul este favorabil. La începutul anului trecut aveam 32 de membri, la începutul anului acesta avem 52 de membri, deci există interesul crescut al investitorilor de a veni în România și de a investi. Sigur că, pe lângă reglementări, legislație, fondurile europene înseamnă o promisiune pe care statul, cu ajutorul UE, și-a asumat-o și onorarea acesteia, respectiv primele rezultate la PNRR, înseamnă mult pentru încrederea investitorilor. Și cred că lucrurile vor merge în direcția care trebuie.

Continuarea acestei politici a guvernului, ministerului, Fondul de modernizare, și un timp relativ mai scurt între zona de aplicație și semnarea contractului de finanțare cred că ar da încă un push dezvoltărilor ulterioare. 

Important este că avem o legislație care este foarte bună, în curs de îmbunătățire, avem încrederea investitorilor ca rezultantă din primul aspect, și vești bune din zona de finanțare europeană", spune vicepreședintele Asociației Române a Producătorilor de Energie Eoliană. 

×
Subiecte în articol: adrian borotea energie energie eoliana rwea