România accelerează tranziția verde: energia solară, pe primul loc în producție chiar și în februarie
România face pași rapizi spre statutul de hub regional al energiei regenerabile. În ultimii trei ani, capacitatea instalată în sectorul solar s-a triplat, iar energia din soare a ajuns, în premieră, principalul producător de electricitate într-o zi de februarie. Dezbaterea organizată de Antena 3 CNN aduce în prim-plan miza majoră: cât de scumpă și cât de sigură va fi energia viitorului?
Transformarea României într-un pol regional al energiei regenerabile, prin investiții consistente, modernizarea cadrului de reglementare și integrarea reală în piața europeană, este una dintre marile provocări economice ale momentului. În acest context, Antena 3 CNN a lansat un dialog între autorități și mediul de afaceri despre viitorul energiei verzi.
Conferința „Green Connectivity / România – Hub regional al energiei regenerabile: rețele inteligente, reglementări coerente și piață europeană”, organizată de Antena 3 CNN și Income Magazine, a pus pe masă o întrebare esențială pentru consumatori și investitori: cât de accesibilă și cât de sigură va fi energia pe care o vom consuma în anii următori?
Energia solară, în plină expansiune
Invitat la dezbatere, Andrei Manea, Director Executiv al RPIA, a subliniat ritmul accelerat al investițiilor în sectorul solar.
Potrivit acestuia, în doar trei ani, România și-a triplat capacitatea instalată de energie fotovoltaică, atât în zona marilor parcuri solare, cât și în segmentul prosumatorilor. Tendința va continua, în condițiile în care mai multe proiecte de ordinul gigawaților sunt deja în construcție și urmează să devină operaționale până la finalul anului sau începutul anului viitor.
„Pe partea de energie regenerabilă din surse solare, România stă extraordinar de bine.În ultimii trei ani ne-am triplat capacitatea instalată, atât pe partea de parcuri mari, cât și pe partea de prosumatori. Acest trend, această direcție va continua și în perioada următoare. Avem parcuri în construcție de câțiva gigawați pe partea de energie solară, pe care spre sfârșitul anului, începutul anului viitor îi vom vedea în operare”, a precizat Andrei Manea.
Mai puțină birocrație, mai multe proiecte
Dacă în urmă cu câțiva ani autorizarea proiectelor era un proces anevoios, astăzi lucrurile s-au schimbat semnificativ. Numărul tot mai mare de contracte și avize de racordare, precum și autorizațiile de construire acordate pentru noi capacități, confirmă progresele făcute la nivel administrativ.
Cu toate acestea, reprezentantul industriei avertizează că anumite aspecte trebuie regândite strategic, pentru a clarifica prioritățile naționale în domeniul producției și furnizării de energie electrică.
„S-a schimbat un pic paradigma. Acum câțiva ani ne era mai greu să autorizăm aceste proiecte, acum ne este din ce în ce mai ușor să le autorizăm. S-au făcut progrese evidente. Asta se poate vedea în numărul de gigawați care au contracte de racordare, avize de racordare, în numărul de gigawați care au autorizații de construire și așa mai departe. În continuare au rămas niște chestiuni care eu cred că trebuie regândite, nu neapărat rezolvate. Sunt niște chestiuni care trebuie regândite ca să ne dăm seama unde sunt prioritățile industriei, prioritățile țării vizavi de această furnizare a energiei electrice. Fac o paranteză: energia este astăzi, cred că peste tot în lume, un subiect, poate cel mai important subiect al lumii”, a mai spus Andrei Manea.
Moment istoric: energia solară, lider de producție în februarie
Un episod considerat de referință pentru piața energetică românească a avut loc recent, când energia solară a devenit, într-o zi de februarie, principalul producător de electricitate al țării. În mod tradițional, sezonul rece favorizează alte surse precum hidro, gaz sau cărbune.
„Și, din fericire, această energie regenerabilă, atât cea din soare, cât și cea din vânt, nu are granițe. Soarele bate nestingherit. În România am avut acum, săptămâna trecută, energia solară drept principal producător al țării într-o zi din februarie, ceea ce acum o perioadă de timp părea de neconceput ca în februarie, din soare, să avem energia electrică pe primul loc în România, depășind hidro, gazul, cărbunele și așa mai departe. Deci e ceva ce se poate, se întâmplă, împreună cu ceea ce vom instala în viitorul apropiat și instalăm deja pe partea de stocare”, a explicat Andrei Manea.
Faptul că energia din soare a depășit aceste surse într-o lună de iarnă demonstrează maturizarea sectorului și potențialul real al României de a deveni un actor regional important în domeniul energiei regenerabile. În paralel, investițiile în capacități de stocare devin un element-cheie pentru stabilitatea sistemului energetic.



